Comisiile parlamentare de buget-finanțe au adoptat, duminică dimineață, o serie de amendamente la proiectul bugetului de stat, printre care eliminarea impozitului minim, aplicarea unei cote reduse, de 5%, a TVA la construcția de locuințe și un impozit pe veniturile microîntreprinderilor de 3%.
Propunerile au aparținut PNL, care a cerut și reducerea penalității de întârziere la neplata obligațiilor fiscale, de la 0,1% pe zi la 0,03% pe zi. Această cerere a fost însă respinsă de parlamentarii din comisii, care au adoptat totuși o propunere similară venită din partea unui deputat PSD, privind aplicarea unor penalități de întârziere de 0,05% pe zi.
Ministrul Finanțelor Publice, Sebastian Vlădescu, a amintit, la dezbaterile din comisii, că guvernul a propus deja eliminarea impozitului minim. El a apreciat că unele amendamente nu ar fi trebuit aprobate, iar altele, respinse, ar fi sprijit mediul de afaceri, dacă ar fi fost avizate.
Altă măsură aprobată se referă la eliminarea nedeductibilității TVA pentru automobile.
Secretarul de stat în Ministerul Finanțelor Publice Gheorghe Gherghina a declarat că eliminarea impozitului minim va avea un impact bugetar de un miliard de lei, cota redusă de TVA la construcția de locuințe – 960 de milioane de lei, iar nedeductibilitatea TVA pentru automobile de 500 milioane de lei.
Unul dintre amendamentele respinse viza o bonificație de 5% din valoarea obligațiilor datorate pentru contribuabilii care achită la termen plățile.
Toate amendamentele propuse sau respinse vor fi supuse votului în plenul Parlamentului.