Control

Comisii mixte de verificare a salubrizării cursurilor de apă din județul Suceava

Prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi
Prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi

Modul în care au fost salubrizate cursurile de apă și au fost realizate șanțurile și rigolele pentru asigurarea secțiunilor de scurgere a apelor mari, în localitățile din județul Suceava, este verificat, de ieri, de trei comisii mixte care s-au constituit prin ordin al prefectului de Suceava, Mirela Adomnicăi, care este și președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
Comisiile sunt formate din reprezentanți ai Sistemului de Gospodărire a Apelor, ai Gărzii de Mediu, ai Instituției Prefectului și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” Suceava. La solicitarea echipelor de inspectori, la acțiune participă și reprezentanți ai Gărzii Forestiere Suceava. Obiectivele urmărite în cadrul verificărilor sunt evaluarea implementării măsurilor și realizării lucrărilor stabilite la controlul din 2017; existența depozitelor de deșeuri și de material lemnos pe malurile și în albiile cursurilor de apă, precum și în secțiunile de scurgere a podurilor și podețelor, care prin antrenare pot conduce la obturarea scurgerii; existența depozitelor de material lemnos pe formațiunile torențiale din apropierea zonelor locuite; modul în care au fost realizate/întreținute șanțurile și rigolele de scurgere a apelor pluviale în localități și inspecția cursurilor de apă de pe raza localităților; măsurile dispuse pe plan local pentru remedierea deficiențelor.
Cursurile de apă de-a lungul cărora vor efectua controale echipele mixte sunt Suceava, Siret, Moldovița, Moldova, Bistrița, Dorna, Suha și afluenții lor, Putna, Sucevița, Suha Mare și Suha Mică.
Conform prefectului Adomnicăi, comisiile își vor desfășura activitatea până în data de 30 aprilie a.c., după un program bine stabilit. Prima comisie are de controlat 42 de localități, a doua 37 de localități, iar cea de a treia 35 de localități. Raportul final trebuie prezentat prefectului la sfârșitul acestei luni.

Recomandări

Consilierul USR Mihai Anghelea a solicitat conducerii Primăriei Suceava o verificare a stării de funcționare a tuturor hidranților din municipiu

Cei 15 milioane de euro alocați prin mecanismul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava
Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Premierul Ilie Bolojan a transmis public mulțumiri tuturor celor care s-au implicat în sprijinirea oamenilor afectați de inundații

Gheorghe Șoldan: „Pe șantierul solidarității din Broșteni sunt zilnic primari, firme, ONG-uri, asociații religioase și sute de oameni care muncesc pentru refacerea caselor”