Comisia juridică din senat a avizat favorabil, marți, modificarea Legii privind organizarea și funcționarea Guvernului, astfel încât Cabinetul demis să poată promova proiectele bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale de stat.
„În ședința din 10.11.2009, Comisia juridică, de numiri, disciplină și imunități a Senatului a analizat proiectul de lege pentru completarea art. 26 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor și a hotărât, în unanimitate, să adopte aviz favorabil”, informează comisia într-un comunicat remis agenției MEDIAFAX.
Camera Deputaților a adoptat, marți, cu niciun vot împotrivă, înregistrându-se doar două abțineri, proiectul de modificare a Legii de organizare a Guvernului, prin care Cabinetul demis este abilitat să înainteze Parlamentului bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru anul 2010.
Actul normativ modifică articolul 26 al Legii 90/2001 privind organizarea Guvernului și stipulează că, în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, Guvernul poate iniția proiecte de lege pentru ratificarea unor tratate internaționale și proiectele bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale de stat.