Comisia Europeană va lansa o campanie de testare a produselor alimentare, pe fondul acuzațiilor privind standardele duble

Comisia Europeană va lansa în luna mai o campanie de testare a produselor alimentare în 16 țări ale Uniunii Europene, pe fondul acuzațiilor privind calitatea inferioară a mărfurilor vândute în Europa de Est, anunță Vera Jourova, comisarul UE pentru Justiție, Consumatori și Egalitate de Gen, informează Mediafax.
„Comisia Europeană tratează cu foarte mare seriozitate problema standardelor duble privind calitatea produselor alimentare și a elaborat un plan de acțiune detaliat”, a declarat vineri Vera Jourova, potrivit unui comunicat postat pe site-ul Comisiei Europene.
„Protocolul comun de testare ar trebui să fie gata până în luna aprilie. În luna mai, ar urma să fie lansată o campanie de testare, cu participarea a cel puțin 16 țări (selectate pe criterii geografice și de mărime). Testele vor include formarea unui coș comun de produse comercializate în cele mai multe dintre statele membre; vor fi efectuate verificări privind compoziția chimică și gustul. Sperăm să prezentăm primele rezultate înainte de sfârșitul anului 2018”, a precizat Vera Jourova.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Considerente teoretice și empirice privind procesul de convergență și evoluția cursului real de schimb din perspectiva efectului Balassa-Samuelson

Președinții curților de apel condamnă campania agresivă pornită împotriva magistraților sub pretextul „reformei” pensiilor de serviciu

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Președintele CJ, Gheorghe Șoldan, și-a prezentat primul bilanț: „Împreună cu echipa mea, am pus bazele unor proiecte importante pentru județul Suceava”

Gheorghe Șoldan a mers la Viena pentru a discuta cu reprezentanții Wizz Air despre noi zboruri de la Suceava