Comisia Europeană solicită României să acorde stimulente CFR, pentru reducerea tarifelor

Comisia Europeană a cerut joi României să respecte legislația UE, asigurând echilibrul financiar al administratorului infrastructurii feroviare, prin acordarea de stimulente, pentru a permite astfel reducerea costurilor și tarifelor practicate de companie, informează Mediafax.Comisia Europeană își exprimă „îngrijorarea cu privire la echilibrul financiar al principalului administrator al infrastructurii din România în anii următori” și atrage atenția că tarifele aplicate trenurilor de marfă sunt printre cele mai mari din Europa.”Rețeaua feroviară a fost afectată de deficite semnificative, tot mai mari de la un an la altul, în timp ce tronsoane mari ale rețelei nu au fost menținute în stare bună. În același timp, administratorul infrastructurii nu este stimulat să reducă costurile și tarifele”, se arată într-un comunicat al CE.Executivul european amintește că Directiva privind spațiul feroviar unic european solicită statelor membre să asigure echilibrul financiar al administratorului infrastructurii „prin intermediul unor stimulente eficiente, în vederea reducerii costurilor și a tarifelor”. Comisia Europeană se referă la tariful de utilizare a infrastructurii (TUI), taxă stabilită de CFR pentru operatorii de transport care acoperă peste 90% din veniturile administratorului rețelei.Totodată, Comisia subliniază că, în timp ce toate coridoarele feroviare principale din România sunt electrificate, trenurile diesel trebuie să contribuie la finanțarea echipamentului electric al căilor ferate la același nivel ca trenurile electrice. „Având în vedere că directiva UE limitează tarifele la costurile directe ale serviciilor de transport feroviar, Comisia solicită României să nu impună aceste tarife trenurilor diesel”, se mai arată în comunicat.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Provocările curente accentuează nevoia de investiții care să susțină creșterea productivității

Leonardo Badea (BNR): Raportul Draghi – câteva concluzii de interes și oportunități de dezvoltare pentru România

Leonardo Badea (BNR): Raportul Draghi - câteva concluzii de interes și oportunități de dezvoltare pentru România
Leonardo Badea (BNR): Raportul Draghi - câteva concluzii de interes și oportunități de dezvoltare pentru România