Comisia de apărare din Senat va audia și reprezentanți ai MAE și INS, privind alegerile



Președintele Comisiei de apărare a Senatului, Teodor Meleșcanu, a declarat, joi, după audierea șefului STS Marcel Opriș, că săptămâna viitoare vor fi invitați la comisie reprezentanți ai MAE și ai Institutului Național de Statistică, în legătură cu procesul electoral.
Meleșcanu a spus că senatorii din comisie vor face un raport pentru a stabili responsabilitatea în cazul scandalului legat de procesul electoral și a identifica „vulnerabilitățile” sistemului.
El a precizat că scopul audierii șefului STS nu a fost de a aduce „reproșuri” acestuia, ci de a vedea cum a fost posibil ca pe telefoanele STS să fie primite anumite SMS-uri.
Potrivit lui Meleșcanu, senatorii din comisie au vrut să afle cum a fost posibil ca un partid politic să aibă aceleași date, în același timp și cu „acuratețe”, ca și BEC.
El a spus că la audiere parlamentarii au fost interesați și de votul în secțiile din străinătate.
Comisia de apărare urmează să-i invite, săptămâna viitoare, pe reprezentanți ai MAE pentru a da detalii despre votul în străinătate. Senatorii intenționează să discute și cu reprezentanți ai Institutului Național de Statistică în legătură cu vulnerabilitățile sistemului de soft.