Cererea de reexaminare a președintelui Klaus Iohannis pentru Legea offshore a fost respinsă luni de Comisia comună economică și pentru energie a Senatului, iar proiectul a fost adoptat cu amendamente, cu 11 voturi pentru, două împotrivă și trei abțineri.Primul articol adoptat este articolul 15 alineat (2): „Lucrările de subtraversare cu conducte, instalații electrice, de telecomunicații și celelalte utilități aferente acestora, executate într-o izobată de 2 m și 300 m de la linia de coastă în direcția uscatului, se realizează prin foraj orizontal, dirijat și/sau, după caz, prin tunel în care este pozată conducta, fără a aduce atingere accesului liber pe plajă, siguranței, protecției turiștilor și modului de utilizare a plajelor Mării Negre în scop turistic, în condițiile legii.” Propunerea a fost făcută de Ministerul Turismului.De asemenea, senatorii din cele două comisii au adoptat art 18 (1): „Titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei legi li se aplică, pe toată perioada derulării acestora, inclusiv pe durata oricăror prelungiri subsecvente nivelul de redevență, cotele procentuale de redevență petrolieră, pragurile de producție brută aferente acestor cote și regimul fiscal specific aplicabil activităților de explorare, dezvoltare, exploatare și abandonare desfășurate în baza acordurilor existente la data intrării în vigoare a prezentei legi.” Amendamentul înaintat de Șerban Nicolae și Marin Gheorgh, senatori PSD, a fost adoptat cu 13 voturi pentru și patru împotrivă.Articolul 18 alineatul (2) a fost adoptat în următoarea variantă: „ANMR și titularii de acorduri petroliere pot încheia acte adiționale la acordurile petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei legi pentru a reflecta la nivelul contractual prevederile art. 18, 19, 20 (indice 1) diin prezenta lege.” Amendamentul propus de Marin Gheorghe și Șerban Nicolae PSD, a fost admis cu 11 voturi pentru și patru abțineri.La articolul 19 după alineatul 1 se introduce alineatul 1.1: „Prin venit suplimentar se înțelege diferența dintre prețul mediu ponderat al gazelor naturale vândute din producția internă proprie din perimetrele offshore și prețul de achiziție a gazelor naturale din producția internă pentru clienții casnici și noncasnici în anul 2012, respectiv 47,71 lei/ MWh, înmulțită cu volumele de gaze vândute din producția internă din perimetrele offshore.” Amendamentul propus de Șerban Nicolae și Marin Gheorghe PSD, a fost adoptat cu 13 voturi pentru și patru împotrivă.În ședința comună de luni, ora 12.00, Comisia economică și Comisia pentru energie ale Senatului au adoptat un raport comun pentru proiectul de lege privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore, potrivit ordinii de zi a celor două foruri legislative. Plenul Senatului se va reuni în ședință, de la ora 16.00, pentru dezbaterea proiectelor înscrise pe ordinea de zi, votul urmând să aibă loc la ora 17.00.Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat, vineri seară, la finalul CExN al partidului în care a primit vot de susținere la șefia formațiunii, că Legea offshore va intra la vot în plenul de luni al Senatului, iar miercuri Camera Deputaților va vota, decizional, inițiativa legislativă. Acesta a adăugat că nu va ceda față de ce ceea ce a fost decis în legătură cu proiectul de lege în sesiunea parlamentară anterioară.„Legea offshore a fost adoptată în comisie la Senat săptămâna aceasta, luni intră în plen la Senat, luni seara ajunge la Camera Deputaților, marți în comisii la Camera Deputaților și miercuri vrem să intrăm pe ea la votul final. Nu am cedat față de ceea ce am hotărât împreună în sesiunea trecută cu privire la condițiile puse în acea lege, condiții avantajoase pentru statul român și condiții acceptabile pentru cei care investesc, pentru că dacă nu sunt acceptabile, nu investește nimeni”, a declarat liderul PSD, la încheierea ședinței de vineri a Comitetului Executiv al PSD.Pe 2 august, președintele Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului, spre reexaminare, legea care reglementează măsurile de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră.Șeful statului a susținut că un astfel subiect este unul de interes maxim pentru România, iar o asemenea lege trebuie să asigure un echilibru și o echitate în ceea ce privește beneficiile atât pentru statul român, cât și pentru investitori. Iohannis critică lipsa de predictibilitate și stabilitate a Legii offshore, în forma trimis spre promulgare.Klaus Iohannis argumentează că nu au fost clar reglementate modalitățile prin care câștigurile din redevențe devin venituri la bugetul de stat, în condițiile în care actuala formă a legii prevede transferul acestor venituri către contractele de parteneriat public-privat, nu către bugetul consolidat.”Considerăm că legea trebuie reanalizată și din perspectiva unei potențiale încălcări a principiului neafectării veniturilor bugetare. În acest sens, semnalăm că legea supusă reexaminării prevede că sumele rezultate din redevențe și impozit asupra veniturilor suplimentare offshore se fac venit la Fondul special de finanțare a contractelor de parteneriat public – privat în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (3) din Ordonanța de urgență nr. 39/2018 privind parteneriatul public – privat, fără să fie supuse analizei, în prealabil, alocările alternative ale veniturilor bugetare preconizate, în conformitate cu prioritățile de investiții care trebuie să impulsioneze dezvoltarea economică și socială a României”, potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.În cererea de reexaminare transmisă Parlamentului, Iohannis a mai precizat că Legea offshore a fost adoptată de Legislativ fără a respecta principiul bicameralismului.Parlamentarii au adoptat în sesiunea extraordinară proiectul care modifică Legea offshore și care stabilește măsuri pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră. Pe 12 februarie inițiativa a primit votul Senatului, iar pe 9 iulie a fost adoptată decizional de Camera Deputaților.