Conflict

Comerțul Românesc cere despăgubiri de 62 de miliarde de lei Primăriei din Fălticeni



– Firma din Fălticeni solicită plata investițiilor făcute în perioada cât a furnizat apa potabilă, precum și pierderile pe 49 de ani ca urmare a rezilierii contractului de concesiune
– Primarul din Fălticeni, Vasile Tofan, consideră că pretențiile firmei sunt exagerate
– SC Comerțul Românesc amenință cu judecata Primăria din Fălticeni, în situația în care nu vor primi suma solicitată
Primăria Fălticeni se află în pragul unui nou scandal, după ce fostul operator de apă potabilă în acest municipiu, SC Comerțul Românesc Suceava, a înaintat o adresă prin care solicită despăgubiri de nu mai puțin de 62,32 de miliarde de lei. În adresa înaintată Primăriei, reprezentanții acestei firme menționează faptul că Primăria din Fălticeni nu și-ar fi respectat obligațiile ce i-au revenit în momentul în care SC Comerțul Românesc a reziliat în anul 2004 contractul de concesiune a Serviciului apă, canal, epurare. Administratorul firmei din Fălticeni, Iulian Goldslegher, ne-a declarat, ieri, că la rezilierea amiabilă s-a solicitat ca această instituție să plătească despăgubiri reprezentând investițiile făcute de SC Comerțul Românesc, plata de către firmă a datoriilor preluate de la fostul operator. La aceasta se mai adaugă și plata pierderilor pe timp de 49 de ani rezultate în urma rezilierii contractului. „În total, la vremea respectivă, noi am evaluat o sumă de aproximativ un milion de euro. Tot atunci, conducerea Primăriei din Fălticeni a spus că vom încheia un protocol în baza căruia ei vor face o expertiză tehnică și economică pentru a stabili care este suma exactă ce trebuie plătită”, a afirmat Iulian Goldslegher. Cu toate acestea, după mai bine de jumătate de an de la data rezilierii contractului, respectiv luna aprilie 2004, primăria din Fălticeni nu a realizat acea evaluare, singura inițiativă din partea executivului fiind solicitarea unui audit pentru stabilirea investițiilor făcute de Comerțul Românesc pe perioada cât a fost operator. „Atunci a ieșit o sumă de aproape 10 miliarde de lei, investițiile noastre, însă după ce a acest raport a trecut prin Consiliul Local, s-a aprobat doar o sumă de 8 miliarde de lei. Evident că nu am fost de acord cu această decizie, motiv pentru care la rândul nostru am făcut o altă expertiză. Și trebuie spus că Primăria din Fălticeni nu a luat în calcul și celelalte cereri ale noastre, respectiv plata datoriilor pe care le-am preluat de la fostul operator și a pierderilor pe 49 de ani ca urmare a rezilierii contractului”, mai spune administratorul SC Comerțul Românesc Fălticeni. Iulian Goldslegher a mai spus că în situația în care solicitarea făcută Primăriei nu va avea nici un răspuns va apela la instanță pentru a recupera cele 62,3 miliarde de lei.
– Primarul din Fălticeni, Vasile Tofan, spune că solicitările SC Comerțul Românesc sunt exagerate
Față de această situație, primarul din Fălticeni, Vasile Tofan, a declarat că solicitările de despăgubire venite din partea SC Comerțul Românesc sunt mai mult decât exagerate. El a spus că a invitat reprezentanții firmei la o întâlnire de conciliere, însă a recunoscut că s-ar putea ca această problemă să ajungă în fața instanței. „Primăria a preluat aceste datorii la desfacerea contractului de muncă în mod amiabil. Cu toate acestea vreau să spun că noi am preluat deja datoriile de 8,5 miliarde de lei pe care SC Comerțul Românesc le avea la fosta SC ELECTRICA și care sunt achitate aproape integral. Însă se pare că dumnealor nu iau în calcul acest lucru. Oricum, noi dorim să mai avem o întâlnire de conciliere pentru a vedea dacă nu putea rezolva această problemă”, a spus Vasile Tofan.
Pe de altă parte, trebuie spus că cererea formulată de SC Comerțul Românesc a fost prezentată și în ultima ședință a Consiliului Local Fălticeni. Având în vedere suma solicitată de firma fălticeneană, era de așteptat ca discuțiile la acest subiect să stârnească mai multe dezbateri, lucru care însă nu s-a întâmplat. Astfel, după citirea informării, consilierii locali au ajuns la concluzia că discuțiile nu își au rostul. Eu au hotărât însă formarea unei comisii din 5 consilieri care să renegocieze cu avocații SC Comerțul Românesc pretențiile bănești. Demn de menționat este și faptul că la mijlocul lunii ianuarie, SC Comerțul Românesc i-a invitat la negocieri directe pe această temă pe reprezentanții Primăriei. La această întâlnire au luat parte membrii executivului fălticenean, în frunte cu primarul Vasile Tofan, dar și avocații firmei în cauză și experții care au realizat expertiza. La vremea respectivă, primarul Tofan a afirmat că o hotărâre cu privire la achitarea sau nu a celor 62,3 miliarde de lei nu aparține executivului, ci Consiliului Local.



Recomandări

Primăria Fălticeni anunță un calendar amplu de manifestări culturale, sportive și comemorative pentru luna decembrie 2025

Primăria Fălticeni anunță un calendar amplu de manifestări culturale, sportive și comemorative pentru luna decembrie 2025
Primăria Fălticeni anunță un calendar amplu de manifestări culturale, sportive și comemorative pentru luna decembrie 2025

Primăria Suceava va lua împrumut 30 de milioane de lei pentru subvenționarea energiei termice furnizate populației

Consiliul Local Suceava a aprobat un împrumut 30 de milioane de lei pentru subvenționarea energiei termice furnizate populației
Consiliul Local Suceava a aprobat un împrumut 30 de milioane de lei pentru subvenționarea energiei termice furnizate populației

Au început lucrările pentru asfaltarea străzii Sucevei din Fălticeni, de la intrarea în municipiu până la ocolul silvic

Au început lucrările pentru asfaltarea străzii Sucevei din Fălticeni, de la intrarea în municipiu până la ocolul silvic
Au început lucrările pentru asfaltarea străzii Sucevei din Fălticeni, de la intrarea în municipiu până la ocolul silvic

Gheorghe Șoldan după alocarea a 15,05 milioane de lei pentru primării: „Cred că suntem singurul Consiliu Județean care face o rectificare pentru primării”

Gheorghe Șoldan după alocare a 15,05 milioane de lei pentru primării: „Cred că suntem singurul Consiliu Județean care face o rectificare pentru primării”
Gheorghe Șoldan după alocare a 15,05 milioane de lei pentru primării: „Cred că suntem singurul Consiliu Județean care face o rectificare pentru primării”