Comercianții de energie și gaze vor fi obligați să publice contractele – regulament UE



Comercianții de electricitate și gaze vor fi obligați să raporteze tranzacțiile pe care le efectuează la Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER), potrivit unui regulament adoptat luni de UE și care va intra în vigoare la sfârșitul anului.
„Noile norme privind tranzacționarea vor contribui la prețuri echitabile ale energiei. Mai mult, prin îmbunătățirea transparenței și a integrității pieței, întărim și încrederea pe care o au toți participanții la piață în buna funcționare a pieței interne”, a declarat, într-un comunicat, comisarul UE pentru energie, Gunther Oettinger.
Comercianții de energie vor putea raporta la ACER, fie direct, fie prin intermediul unei terțe părți (de exemplu, un broker sau un sistem de raportare a tranzacțiilor) date privind prețul, volumele, data și momentul efectuării tranzacției, numele vânzătorului, al cumpărătorului și al beneficiarului.
„Această obligație specifică va deveni aplicabilă printr-un regulament de punere în aplicare, care urmează să fie elaborat în lunile următoare și care va clarifica detaliile exacte referitoare la informațiile care trebuie comunicate”, potrivit comunicatului.
Principalul obiectiv al regulamentului este împiedicarea utilizării informațiilor privilegiate și a altor forme de abuz de piață, care denaturează prețurile de tranzacționare angro a energiei.
Regulamentul adoptat luni se va aplica tuturor tranzacțiilor angro cu energie electrică și gaze din UE, inclusiv contractelor de transport al acestor produse până la clienți, și prevede sancțiuni în cazul în care normele nu sunt respectate. Noua legislație va intra în vigoare până la sfârșitul acestui an.
În tranzacționarea angro a energiei electrice și a gazelor sunt implicate câteva sute de societăți și în fiecare zi au loc peste 10.000 de tranzacții.
Comunicatul precizează că prețurile electricității pot fi influențate „cu ușurință” prin crearea unei false impresii în legătură cu disponibilitatea capacităților de producție și transport sau prin reducerea producției.
„Deoarece până acum autoritățile de reglementare din statele membre nu au avut acces la toate datele privind tranzacțiile transfrontaliere, a fost greu să înțeleagă ceea ce se întâmpla pe aceste piețe și să descopere efectiv abuzurile”, potrivit UE.
Regulamentul interzice utilizarea informațiilor privilegiate la vânzarea sau cumpărarea pe piețele angro de energie. Aceste informații vor trebui divulgate înainte de perfectarea tranzacțiilor.
Totodată, vor fi interzise tranzacțiile manipulatoare sau difuzarea de informații incorecte, care oferă indicații false sau înșelătoare în ceea ce privește oferta, cererea sau prețurile.
Regulamentul a fost propus de către Comisia Europeană în decembrie 2010, iar la 14 septembrie 2011 a fost adoptat de Parlamentul European. Luni, 10 octombrie, regulamentul a fost adoptat și de Consiliu.