Comemorarea prof. diacon dr. Orest Bucevschi, la Păltinoasa



Aproape o sută de persoane, prezente la comemorarea prof. diacon dr. Orest Bucevschi, la Păltinoasa
Aproape o sută de persoane, prezente la comemorarea prof. diacon dr. Orest Bucevschi, la Păltinoasa

La Păltinoasa, la troița din vatra satului a avut loc marți, 14 iulie, o slujbă religioasă de pomenire și a fost evocată personalitatea duhovnicească și culturală a prof. diacon dr. Orest Bucevschi (14 iulie 1897 – 6 mai 1992). Doctor în Teologie și licențiat în limbi clasice la Universitatea din Cernăuți, personalitate de seamă a Bucovinei, vicepreședinte al Societății pentru Cultura și Literatura Română din Cernăuți și membru fondator al Reuniunii muzical-dramatice „Ciprian Porumbescu” Suceava, Orest Bucevschi a desfășurat o intensă activitate cultural-spirituală în arealul bucovinean. La evenimentul de marți au participat aproape o sută de oameni din localitate și nu numai, de toate vârstele și cu profesii diferite, printre care Artemisia Ignătescu, scriitor și publicist din Câmpulung Moldovenesc, Petru Gorea, profesor de istorie la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava. Slujba religioasă a fost oficiată de preotul paroh Florin Aldea, de la Biserica Sf. Nicolae din Păltinoasa, cel care a reluat obiceiurile religioase interzise de comuniști și care, la fiecare predică, aduce prinos de recunoștință tuturor slujitorilor bisericii proveniți din satul Păltinoasa. El a oficiat o slujbă de pomenire și a vorbit despre moștenirea spirituală lăsată de Orest Bucevschi generațiilor următoare de studenți teologi. Pe lângă preotul Florin Aldea, scriitoarea Aspazia Ignătescu (născută Zugrav), originară din Păltinoasa, a evocat personalitatea omului de cultură Orest Bucevschi, din perioada în care a activat în cadrul Reuniunii muzicale-dramatice „Ciprian Porumbescu” Suceava.



Recomandări