Combinația letală

Dacă selecționerul a încercat să-și facă un alibi pentru ratarea calificării la europenele de la anul prin convocarea la Națională a unor muhaiele spre a ne demonstra că n-are de unde alege măcar 11 indivizi cât de cât calificați pentru meseria de fotbalist, atunci chestia i-a reușit pe deplin. Iar dacă a încercat să-și etaleze calitățile personale, imaginația, știința jocului, atunci i-a ieșit și asta: ne-a dat a nu știu câta dovadă că este o nulitate perfectă, un soi de Dl Goe pe care Mamița (în varianta upgradată „Tatița”), ca să nu mai rămâie repetent și anul acesta, l-a dus la plimbare tumnai până-n Cipru (fi-o-ar „Insula Afroditei”, comentatorii lu‘ Pește!) ca să… chiar așa: ca să ce? Că de jucat n-au jucat nimic cei vreo 16 împiedicați care au tocit iarba, iar tehnicianul Goe de pe margine s-a declarat pe deplin satiscăf…, pardon, satisfăcut de „abărdarea jocului”, de „devotament”, de „dorința de…” nu știu ce. Am văzut un bezmetician în poartă, pentru care singurul procedeu cunoscut este un soi de preluare a mingii din aer (cam ca voleibaliștii, cu două mâini, că boxat nu era ce făcea pămpălăul), aceasta plecând, după impact, în trei direcții: ori în piciorul adversarului, ori în pământ, lângă el, de unde dădea să sară în poartă, ori în corner (când putea foarte bine s-o prindă, dacă tot nu era nimeni pe lângă el). În loc de fundași (excepția fiind Raț, care, săracu‘, a fost și fundaș, și extremă – și stânga, și dreapta -, și coordonator de joc) am văzut niște băieți care se uitau ca curca-n lemne la ce driblinguri dibace se dedau ăilalți (golul doi e de poveste). Cât despre atac, lăsați! Faptul că am dat două goluri nu înseamnă altceva decât că și ăilalți au o echipă tot așa, adică de panaramă. După pauză, din cei proaspăt introduși, l-am remarcat pe unul singur: Ianis Zicu. L-am remarcat pentru kilele în plus, pentru lenea care i-a revenit chiar cu asupra de măsură, pentru lehamitea tip Dănuț Lupu. Iar ca asemănarea să fie deplină, a bătut penaltiul cu tot atât sictir ca Lupu, cu singura diferență că dacă la Lupu mai putea găsi circumstanțe atenuante (presiunea competiției și altele d-astea), la Zicu rămână doar nesimțirea. Combinația între fotbalul rudimentar practicat de majoritatea celor selecționați și incompetența perfectă a antrenorului s-a dovedit letală. Se apropie vremea când ne vom uita cu invidie la ocupanta locului 57.