Colonelul (r) prof. inginer Vasile Năstăsescu a fost dus pe ultimul drum sâmbătă, la Cimitirul Pacea, ceremonialul de înmormântare fiind însoțit de onoruri militare. Alături de familie, numeroși prieteni și cadre din conducerea Centrului Militar Județean Suceava au ținut să îl conducă pe ultimul drum pe cel pe care toți l-au caracterizat, mai presus de toate, ca fiind un mare om. Subunitatea de vânători de munte venită de la Vatra Dornei a săvârșit toate onorurile militare prevăzute în regulamente în astfel de situații, intonându-se imnul de stat și trăgându-se trei salve de cartușe de manevră.
Capacul de la sicriul lui Vasile Năstăsescu a fost dus până la locul de veci de către patru militari, învelit în drapelul național, steagul fiind înmânat apoi soției defunctului.
În biserică, cu acceptul preoților care au săvârșit slujba, colonelul (r) Zaharie Cojocaru, președintele filialei județene a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere „Petru I Mușat”, a ținut un discurs de evocare a personalității dispărutului, momentul fiind apreciat de toată lumea.
Carieră militară și politică Om cu o îndelungată cariera militară, Năstăsescu a activat în cadrul Statului Major Județean al Gărzilor Naționale, în timpul Revoluției din 1989 el preluând comanda gărzii.
După 1989, colonelul și-a consacrat activitatea învățământului militar, activând la Colegiul Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc și la Academia de Înalte Studii Militare. De asemenea, între 1990 și 1998, Năstăsescu a îndeplinit funcția de șef al trupelor teritoriale ale județului Suceava. Trecut în rezervă la cerere, colonelul a intrat în viață politică și a deținut funcții la mai multe societăți private.





