Întâlnire între generații

Colonel (r.) Constantin Zavati, în vârstă de 96 de ani, decorat de Colegiul Militar din Câmpulung

Emblema de Merit pentru col (r) Zavati Constantin
Emblema de Merit pentru col (r) Zavati Constantin

Elevii Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc și comandantul instituției, colonel dr. Romeo Aurelian Popovici, l-au vizitat pe colonelul în retragere, Constantin Zavati, în vârstă de 96 de ani.
Constantin Zavati este absolvent al liceului, promoția 1942, pe vremea când acesta funcționa la Cernăuți.
Colonel (r.) Constantin Zavati s-a născut la data de 7 iulie 1923, în județul Bacău, și a absolvit liceul militar cu gradul de plutonier major. A urmat Școala Militară din Gross Born, Germania, actualmente în Polonia, și a fost trimis pe front, conducând lupta terestră dintr-un observator aflat la înălțime.
A absolvit Facultatea de Chimie din Iași și a publicat șapte cărți, obținând și Premiul Ligii Scriitorilor din România pentru trei volume de memorii și mărturisiri.
Potrivit reprezentanților instituției, de-a lungul vieții acesta a fost onorat cu mai multe distincții militare, iar cu ocazia aniversării a 95 de ani de la înființarea Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare”, comandantul Componentei Operaționale și locțiitor al șefului Statului Major al Forțelor Terestre i-a conferit Emblema de Merit „Partener pentru Apărare”, clasa a III-a.
Zavati nu a putut participa la festivitate pentru a fi decorat, dar în cadrul ceremonialului militar s-a transmis mesajul înregistrat al acestuia. „Profesorul Zavati a demonstrat un atașament față de spiritul ștefanist al instituției, fiind interesat în permanență de tot ce se întâmplă cu elevii colegiului. Din acest considerent, comandantul colegiului și două eleve i-au făcut o vizită veteranului de război, oferindu-i personal emblema”, se arată într-o informare de presă trimisă de reprezentanții colegiului militar.
Profesorul Constantin Zavati a împărtășit din memoriile sale elevilor militari câmpulungeni, iar o parte dintre acestea au fost publicate în numărul omagial al Revistei „Mușatinii” a colegiului: „Parcă ieri intrasem pe poarta Liceului Militar «Ștefan cel Mare» din Cernăuți, în ziua de 15 septembrie 1939… Am reușit să ne integrăm în regimul cazon. Ce ușor au trecut 8 ani! Am legat prietenii, ne-am dezvoltat psihic și fizic, am primit baza culturii generale de mai târziu și ne-am pregătit bine pentru viitoarea carieră militară”.

Colonel (r.) Constantin Zavati, în vârstă de 96 de ani, decorat de Colegiul Militar din Câmpulung
Colonel (r.) Constantin Zavati, în vârstă de 96 de ani, decorat de Colegiul Militar din Câmpulung
Colonel (r.) Constantin Zavati, în vârstă de 96 de ani, decorat de Colegiul Militar din Câmpulung
Colonel (r.) Constantin Zavati, în vârstă de 96 de ani, decorat de Colegiul Militar din Câmpulung
Emblema de Merit pentru col (r) Zavati Constantin
Emblema de Merit pentru col (r) Zavati Constantin

Recomandări

Absolventa Academiei „West Point” SUA către elevi militari: „Provocați-vă zi de zi! Nimeni nu crește în zona de confort”

Distincții și înaintări în grad, la deschiderea anului școlar de la Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc