4-7 septembrie

Colocviile Putnei, ediția a XIV-a, ultima zi



Colocviile Putnei, ediția a XIV-a, ultima zi
Colocviile Putnei, ediția a XIV-a, ultima zi

În ultima zi a Colocviilor, 7 septembrie, doamna Maria Magdalena Székely, profesor al Facultății de Istorie din Iași, a adus în discuție episodul reconstrucției bisericii mănăstirii Putna, în al șaselea deceniu al sec. al XVII-lea. Pornind de la lipsa oricăror documente emise de cancelaria domnească din acea perioadă, care să certifice anumite danii domnești către mănăstirea Putna, care ar fi putut acoperi cheltuielile unei astfel de întreprinderi, autoarea comunicării, folosind și anumite date din Pomelnicul Mănăstirii Putna, a lansat ipoteza că acest proiect de reconstrucție a fost inițiat de obștea mănăstirii, cu girul domnitorilor, obștea reușind să strângă suma necesară, cu ajutorul a diferiți donatori mai mici, și să finalizeze lucrările în timpul domnitorului Eustratie Dabija (1661).
Domnul profesor Ștefan S. Gorovei, a discutat despre istoria zbuciumată a arhivei de documente a Mănăstirii Putna. Astfel, dacă la 1764, când arhimandritul Vartolomei Mazereanu, la îndemnul Mitropolitului Iacov Putneanul, întocmea „catastiful” de documente al Mănăstirii Putna, arhiva număra 544 de documente, dintre care nu mai puțin de 63 pe pergament – mai multe decât se aflau la acea dată în arhiva Mitropoliei Moldovei. În decurs de nici o sută de ani, mare parte dintre acestea au fost înstrăinate și li s-a pierdut urma, la Putna în anul 1837 găsindu-se numai 148 de documente. Domnia sa a propus câteva direcții de cercetare care ar putea permite descoperirea altor documente acum pierdute.
Părintele Alexie Cojocaru, în urma analizei atente a unor documente, a adus precizări asupra perioadei în care a trăit și activat un egumen al Putnei, Ghervasie, și asupra biografiei cuviosului Paisie de la Sihăstria Putnei, care a murit la sfârșitul anului 1784, cu 10 zile înainte de starețul Nathan Dreteanu, fapt care infirmă faptul că Paisie ar fi fost acolo stareț.
În încheierea lucrărilor, a vorbit monahul Iustin Taban, care, prin intermediul însemnărilor din Cartea de Oaspeți, a reînviat perioada 1948-1960 din istoria Mănăstirii Putna. Printre cei care au ținut să lase câteva însemnări în urma vizitării mănăstirii în acele vremuri, au fost istoricul Petre Ș. Năsturel, arhidiaconul Bartolomeu Anania, care însoțea o delegație a Patriarhiei Antiohiei, ierodiaconul Ioanichie Bălan, profesorul Ștefan Alexe și mulți alții, inclusiv oficialități ale regimului comunist care erau nevoite să constate că obiectele din muzeul mănăstirii vorbeau cu „încăpățânare” despre gloriosul nostru trecut. O însemnare cu iz profetic ne-a atras atenția: „trecutul nu poate fi negat, cei care îl neagă vor fi ei înșiși negați”.
În timpul ultimelor comunicări, însuși Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Pimen s-a alăturat celor din sală, pentru a fi de față la închiderea lucrărilor Colocviilor Putnei din acest an. Înaltpreasfinția Sa este menționat cu recunoștință de multe însemnări din Cartea de Oaspeți a Mănăstirii Putna, în deceniul șase al secolului trecut, pe când era tânăr ieromonah.
Arhipăstorul Sucevei a ținut să fie prezent în mijlocul „obștii istoricilor” mai ales pentru a-l sărbători pe marele istoric Ștefan S. Gorovei, cu prilejul împlinirii frumoasei vârste de 65 de ani. Amintind întâmplări din trecutul comun, Înaltpreasfinția Sa, care îl cunoaște de mulți ani pe distinsul profesor, a spus: „luând aminte la tot ce ați scris, aveți tot dreptul să vă mândriți, dar nu cu o mândrie rea, ci cu una legitimă, „în Domnul”, cum spunem noi. Rog pe Bunul Dumnezeu să vă înzilească la măsura cunoscută de El, să vă dea sănătate și bucuria mântuirii”.
Au mai adresat cuvinte de felicitare domnul Petronel Zahariuc, decanul Facultății de Istorie din Iași, fost elev al profesorului Gorovei, domnul Ivan Biliarsky de la Institutul de Istorie al Academiei Bulgare de Științe, profesorul Marius Diaconescu de la Facultatea de Istorie din București și domnul Florin Marinescu de la Institutul de Cercetări Neo-Grecești din Atena. IPS Pimen i-a dăruit din partea celor prezenți un buchet de trandafiri albi, pe care, după terminarea festivității, profesorul l-a depus în chip simbolic pe mormântul lui Ștefan cel Mare, ale cărui fapte le-a cercetat întreaga viață, cu devotament și responsabilitate.
În încheiere, domnul profesor Gorovei, deosebit de emoționat de prezența IPS Pimen și de cuvintele primite de la confrații săi, a ținut să mulțumească celor prezenți pentru surpriza făcută și pentru gândurile exprimate, și a ținut să-și exprime recunoștința în primul rând față de toți strămoșii săi, față de părinții Sorin și Eliza, față de soția sa, doamna Maria-Magdalena Székely, „care poartă grija zilelor și nopților de muncă sau veghe împreună”, dar și față de obștea Mănăstirii Putna, în frunte cu părintele stareț Melchisedec Velnic, unde în ultimii ani, împreună cu soția, au găsit o a doua casă, bucurându-se în anumite împrejurări grele de grija părintească a monahilor putneni. În încheiere, domnia sa a spus: „Dacă Dumnezeu îmi va mai da mai multe zile, mă voi strădui ca și până acum, ca grăbindu-mă încet (festina lente) să duc până la capăt proiectele de cercetare începute”.
Gazda Colocviilor, părintele stareț arhimandritul Melchisedec Velnic, i-a mulțumit personal domnului profesor Ștefan Gorovei, pentru toată strădania sa depusă pe tărâmul cunoașterii adevărului istoric, în special cel legat de epoca lui Ștefan cel Mare și de Mănăstirea Putna, subliniind că fără colaborarea din ultimul deceniu, mare parte din producțiile editoriale ale Mănăstirii Putna și ale Centrului de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” nu ar fi fost posibile.
(Monah Ieremia, Secretar – Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” – Mănăstirea Putna)


Colocviile Putnei, ediția a XIV-a, ultima zi
Colocviile Putnei, ediția a XIV-a, ultima zi
Colocviile Putnei, ediția a XIV-a, ultima zi
Colocviile Putnei, ediția a XIV-a, ultima zi
Colocviile Putnei, ediția a XIV-a, ultima zi
Colocviile Putnei, ediția a XIV-a, ultima zi


Recomandări

Primăria Dumbrăveni le-a oferit preșcolarilor din comună o nouă grădiniță modernă, inaugurată în prima zi a noului an școlar

Artistul fotograf Dimitrie Balint va expune, cu prilejul împlinirii a 95 de ani, expoziția „Retrospectiva optimistă”

Artistul fotograf Dimitrie Balint va expune, cu prilejul împlinirii a 95 de ani, expoziția „Retrospectiva optimistă”
Artistul fotograf Dimitrie Balint va expune, cu prilejul împlinirii a 95 de ani, expoziția „Retrospectiva optimistă”