Eveniment

Colegiul Tehnic „Samuil Isopescul” și-a desemnat Miss și Mister Boboc



Cei mai frumoși boboci de la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescul”, Mihaela Iordache și Andrei Nistor
Cei mai frumoși boboci de la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescul”, Mihaela Iordache și Andrei Nistor

Joi seara, la Casa de Cultură Suceava, Colegiul Tehnic „Samuil Isopescul” și-a sărbătorit bobocii și, într-un cadru festiv, a ales cei mai frumoși reprezentanți ai acestora.
Pentru că nu de mult s-a sărbătorit Halloween-ul, bobocii de la Colegiul „Samuil Isopescul” au rămas în atmosfera sărbătorii și au organizat un bal mascat. Scena Casei de Cultură a fost decorată cu bostani ciopliți și lumânări, iar prezentatorii evenimentului, Larisa Izvoranu și Vlad Cormoș, au intrat în scenă machiați.
Șase perechi de boboci au intrat în concursul pentru câștigarea titlurilor de Miss și Mister, și pentru că a fost vorba de un bal „cu mască”, lor li s-a mai alăturat o altă pereche, din clasa specială, formată din Afrodita Făcăleț și Caius Caesar Strîmbu, care au luptat pentru a câștiga inimile membrilor din juriu și pentru a deveni frumoșii liceului.
Mucava și Bax Cioarbă, candidați la președinție
Balul a debutat cu invitarea în scenă a concurenților de la concursul de frumusețe și prezentarea ținutelor de zi.
Spectatorii au fost apoi introduși în arta dansului de către trupa de dans de la Palatul Copiilor, coordonată de coregraful Mirela Duminică.
Și pentru că este campanie electorală, iar discuțiile pe teme politice sunt pe buzele tuturor, la orice colț de stradă, subiectul la care se pricep așa de bine românii nu a fost neglijat nici la Balul Bobocilor de la „Samuil Isopescul”. Doi candidați la președinția României au fost invitați în scenă, la emisiunea Tv „Noi cu cine votăm?”, emisiune realizată și coordonată de domnișoara Zambilica.
Mucava și Bax Cioarbă au fost candidații invitați în emisiune, ei reprezentând minoritatea romă, iar promisiunile lor electorale au stârnit râsete și aplauze printre spectatorii veniți la bal.
„Dacă mă votați scăpați de mizeria din școli și de profesorii săraci”, le-a promis Mucava cetățenilor. Emisiunea a continuat cu dispute între cei doi contracandidați, însă într-un final, concluzia a fost că cetățenii vor lua o mare țeapă, indiferent dacă vor vota cu Mucava sau cu Bax Cioarbă.
Dans și petrecere după o confruntare electorală
Deloc de neglijat a fost vestimentația prezentatoarei Zambilica, o rochie neagră, mulată pe corp, asigurată de firma Piranda din Șcheia, cartierul de Vest.
Orice întâlnire electorală se lasă cu dans și petrecere. Astfel, după ce Mucava și Bax Cioarbă au făcut campanie, în scenă a intrat Ionuț Dobrea, din clasa a XII-a, care a interpretat o melodie populară, urmat de un alt elev al școlii, Iulian Semenciuc, care a interpretat încă două piese din repertoriul popular românesc.
Trupa de dans „Sincron” de la Palatul Copiilor, coordonată de Mărioara Salup, a intrat în scenă, iar fetele au încântat publicul cu mișcările lor.
Dan Diaconescu în direct, înregistrat și în reluare
Ce poate fi mai amuzant decât cearta dintre Oana Zăvoranu și mama sa, în direct la Tv, și unde în altă parte decât la o emisiune OTV, realizată de Dan Diaconescu? Elevii de la „Samuil Isopescul” au pus în scenă o astfel de emisiune, intitulată “Dan Diaconescu în direct, înregistrat și în reluare”. Moderatorul TV Dan Diaconescu le-a avut invitate pe Oana și mama acesteia, care au început să se certe de la avere și moștenire, prestația lor fiind pe placul publicului, care s-a distrat copios.
După ce Dan Diaconescu și-a încheiat emisiunea mondenă, scena a fost pregătită pentru Vlăduț Girigan, elev în clasa a XI-a la Colegiul „Samuil Isopescul”, care a dansat și a cântat hip-hop.
Dans și voie bună
După atâta bună dispoziție, dans și umor, bobocii parcă au uitat de emoțiile concursului în care se află și au intrat dezinvolți în scenă pentru următoarea probă, cea de dans. O combinație de dansuri, pe care bobocii le-au realizat cu brio și au dat dovadă că știu să se miște în pași de dans, pe muzică clasică, modernă sau populară.
Tot în pași de dans a intrat apoi în scenă și trupa Palatului Copiilor, coordonată de Mirela Duminică.
„Țărani la restaurant”
Unora le lipsesc cei șapte ani de acasă și nu le pasă nicidecât dacă deranjează persoanele din jurul lor. O imagine tristă, dar adevărată, cu care ne confruntăm în fiecare zi. Cât de deranjant și de urât poate fi acest comportament au demonstrat-o elevii de la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescul”. „Țărani la restaurant” a fost sceneta pe care aceștia au prezentat-o, evidențiind proasta creștere și lipsa de respect de care dau dovadă unii în aceste zile. Un moment umoristic care a evidențiat însă o realitate deloc comică.
După momentul umoristic, Formația Select a fost invitată să interpreteze câteva melodii de petrecere, după care, bobocii din concurs au trecut printr-o nouă probă, cea de prezentare a ținutelor de seară. Îmbrăcați elegant, bobocii au pășit timid pe scenă, etalându-și ținutele de seară pe care le-au pregătit pentru eveniment. Emoțiile concurenților s-au intensificat la ultima probă, cea de cultură generală. Fiecare concurent a extras câte un bilet ce conținea o întrebare de cultură generală la care a trebuit să răspundă pe loc.
După proba întrebărilor cu răspuns fulger, concurenții au ieșit din scenă răsuflând ușurați, iar juriul a fost invitat să delibereze și să aleagă câștigătorii. La Colegiul „Samuil Isopescul” s-a decis ca titlul de Miss și Mister Popularitate să fie acordat concurenților jurizați de șase elevi de clasa a XII-a.
Olga Iosub, de la Palatul Copiilor, a fost invitată în scenă și a cântat pentru public o piesă în limba engleză, „That don’t impress me much”.
Miss și Mister, colegi de clasă
În timp ce juriul delibera rezultatele concursului de Miss și Mister, trupa Deep System a încântat publicul cu câteva piese. Reacția spectatorilor a fost una pozitivă, publicul s-a ridicat în picioare și a dansat alături de trupă. Dansatoarea trupei a făcut furori printre spectatorii de gen masculin din sală, iar mișcările ei au stârnit aplauze necontenite. Chiar și după ce trupa și-a încheiat prestația de pe scenă, iar dansatoarea a părăsit Casa de Cultură, trecând prin partea laterală a scenei, publicul a observat-o și a aplaudat-o din nou.
Juriul nu a lăsat ca emoțiile concurenților să se prelungească prea mult și a transmis prezentatorilor lista premianților.
Cei șase elevi din ultimul an de liceu i-au desemnat câștigători cu titlul de Miss și Mister Popularitate pe Mariana Vatamanu din clasa a IX-a C și pe Andrei Nistor, din clasa a IX-a B. Titlul de Miss și Mister Dance a fost obținut de Alexandra Judea, clasa a IX-a A, și Claudiu Ciuclea, clasa a IX-a D.
Miss și Mister Ecstasy au devenit Mariana Vatamanu, din clasa a IX-a C, și Andrian Ciobotari, din clasa a IX-a G.
Cei mai frumoși boboci au fost aleși Mihaela Iordache și Andrei Nistor, ambii elevi în clasa a IX-a B, câștigătorii titlului de Miss și Mister „Samuil Isopescul” 2009.



Concurentii la proba de cultură generală
Concurentii la proba de cultură generală
Mihaela Iordache, Miss Boboc, Andrei Nistor, Mister Boboc, Alexandra Judea, Miss Dance și Mariana Vatamanu, Miss Popularitate
Mihaela Iordache, Miss Boboc, Andrei Nistor, Mister Boboc, Alexandra Judea, Miss Dance și Mariana Vatamanu, Miss Popularitate
Prezentare concurenti
Prezentare concurenti
Prezentatorii machiati in spiritul Halloween-ului
Prezentatorii machiati in spiritul Halloween-ului
Deep System in concert
Deep System in concert
Proba de cultura generala
Proba de cultura generala
Cei mai frumoși boboci de la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescul”, Mihaela Iordache și Andrei Nistor
Cei mai frumoși boboci de la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescul”, Mihaela Iordache și Andrei Nistor


Recomandări

Soprana Irina Baianț, la Simfonii de Toamnă: „A fost grandios! Zece mii de oameni prezenți, care au stat în ploaie și s-au bucurat de muzică”

Soprana Irina Baianț, la Simfonii de Toamnă: „A fost grandios! Zece mii de oameni prezenți, care au stat în ploaie și s-au bucurat de muzică”
Soprana Irina Baianț, la Simfonii de Toamnă: „A fost grandios! Zece mii de oameni prezenți, care au stat în ploaie și s-au bucurat de muzică”

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților i-a premiat pe elevii suceveni cu rezultate deosebite la Evaluarea Națională și la Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea 2025

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților i-a premiat pe elevii suceveni cu rezultate deosebite la Evaluarea Națională și la Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea 2025
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților i-a premiat pe elevii suceveni cu rezultate deosebite la Evaluarea Națională și la Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea 2025