Începutul lunii octombrie a adus Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” titlul de Școală-Ambasador a Parlamentului European, titlu decernat de către Carmen Gâlie, reprezentanta Biroului de Legătură a Parlamentului European și coordonator EPAS, în cadrul unei întâlniri oficiale ce a avut loc la sediul din București al Parlamentului European. Echipa CTMB care a luat parte la această întâlnire oficială a fost formată din profesoara Magdalena-Simona Trușcan, coordonatoarea proiectului EPAS din cadrul școlii, împreună cu directoarea colegiului, profesoara Olguța Popa-Ion și trei eleve, amabasadori juniori. EPAS reprezintă o inițiativă educațională lansată de Parlamentul European în toate statele membre ale Uniunii Europene, la începutul anului 2017, care își propune să stimuleze conștientizarea tinerilor cu privire la Europa și la democrația parlamentară europeană.
Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” s-a înscris în acest program la începutul anului școlar 2024-2025, cu dorința de a-i încuraja pe elevii de liceu să participe activ la procesele democratice ale Uniunii Europene și să experimenteze direct cetățenia europeană.
Astfel, prin activități interactive elevii și profesorii implicați au avut ocazia de a dobândi cunoștințe despre valorile și principiile democratice care stau la baza construcției europene, precum și despre rolul și funcționarea Parlamentului European.
Echipa care a lucrat la acest proiect a fost formată din coordonatorul programului, profesoara Magdalena-Simona Trușcan, directoarea adjunctă a colegiului, prof.dr.Palaghia Radion, și din alte trei cadre didactice – prof.dr. Mihaela Jarcău, prof. Laura Niță și prof. Daniela Pascariu, candidați la titlul de ambasadori seniori. Lor li s-au alăturat 15 elevi de liceu: Kristina Iordache, Irina Leonte, Maria Mihai, Cristina Lupu, Emilia Hariuc, Medeea Horga, Brândușa Cepoi, Cosmina Filip, Andreea Grigoraș, Daria Nisturoaia-Păcuraru, Ciprian Pîslariu, Georgiana Mandea, Maria Ilișescu, Magdalena Lazăr și Rebeca Șoldănescu, cu toții candidați la titlul de ambasadori juniori.
Munca asiduă, timpul petrecut pentru a pune la punct totul au reprezentat un efort de echipă. În primul rând este vorba despre nenumărate ectivități pregătite și derulate în cadrul CTMB și în alte școli, care au stârnit interesul elevilor și s-au bucurat de o maximă apreciere în rândul tinerilor. Dintre acestea amintim doar câteva: formarea și instruirea echipelor de Ambasadori Seniori și Juniori, activități pe tema „Ce face Unuiunea Europeană pentru mine?”, activități de informare cu privire la modul de funcționare a Parlamentului European și a instituțiilor europene, activități despre dezinformarea cu privire la aceste instituții și activități dedicate Zilei Europei. Dacă însă ar trebui exprimate aceste date și în cifre, este vorba despre peste 30 de activități de formare pentru cetățenie democratică în spațiul U.E., 738 de elevi beneficiari direcți (643 de elevi ai școlii și 95 de elevi din alte școli), multiple competențe de leadership, team building, cunoștințe despre UE și PE, abilități de comunicare.
Pentru toate acestea, pentru implicare, pentru rezultatele remarcabile, întreaga echipă de proiect a trecut, începând de la data de 1 octombrie 2025, de la statutul de candidați la titlurile de Ambasadori Seniori respectiv Juniori ai Parlamentului European, la titlul de Ambasadori Seniori/Juniori, iar Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, a primit titlul de Școală-Ambasador a Parlamentului European. Ca urmare a acestei aprecieri venite direct din partea reprezentanților Parlamentului European, luni, în sala Multimedia din cadrul CTMB, a avut loc o festivitate de premiere a tuturor celor implicați în proiectul EPAS. „Desigur, este un titlu care ne onorează, care dovedește, o dată în plus, că în școala noastră se muncește necontenit pentru ca vocea elevilor să se facă auzită și pentru a înțelege că democrația înseamnă drepturi, libertăți, dar și responsabilități” , a afirmat directoarea CTMB, prof. Olguța Popa-Ion, în cadrul ceremoniei, punctând, totodată faptul că această instituție de învățământ din Fălticeni are la activ 6 titluri de Școală Europeană.