Institutul Francez Iași organizează, în perioada 20-21 februarie, la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, sesiune de examene DELF destinată elevilor, înscrierile pentru aceste testări putându-se face până la data de 10 februarie.
Înscrierile au loc la sediul Institutului Francez Iași sau prin trimiterea, în același e-mail (equipe.iasi@institutfrancais.ro; laura25rom@yahoo.com), a fișei de înscriere completate și a chitanței care dovedește plata taxei de examen.
Certificarea DELF (Diplôme Elémentaire de Langue Française) este o diplomă de limbă franceză creată și eliberată de statul francez, special pentru elevii din liceele acelor țări care au semnat convenții pentru astfel de certificări lingvistice. Diploma certifică nivelul de limbă evaluat și este valabilă pe viață.
Diplomele și examenele DELF au patru niveluri, după cum urmează: A1 – nivel de descoperire, A2 – nivel intermediar, B1 – nivel de trecere și B2 – nivel avansat.
Tarifele pentru susținerea examenului sunt DELF A1 – 160 de lei, DELF A2 – 210 lei, DELF B1 – 285 de lei și DELF B2 – 315 lei.
Informații despre sesiune pot fi obținute la Colegiul Național „Petru Rareș”, la numărul de telefon 0230 520 822, pe pagina de internet www.cnprsv.rosau la e-mail laura25rom@yahoo.com.
De menționat că titularii unei diplome DELF vor fi scutiți de testul de limbă pentru intrarea în clasa a V-a, de proba de limbă străină de la admiterea la liceu, profilul bilingv, sau de la examenul de bacalaureat.
De asemenea, peste 2.000 de firme francofone își desfășoară activitatea în România, prezentând o importantă ofertă de locuri de muncă, iar franceza este una dintre limbile de lucru cele mai folosite în instituțiile europene.