Colegiul Medicilor Suceava nu va ezita să cheme în instanță reprezentanți ai autorităților publice locale care nu se implică în bunul mers al activității sanitare din județ, deși este de datoria lor să o facă. Avertismentul a fost lansat de președintele acestei organizații profesionale, doctorul Cristian Irimie, care a declarat că există multe cazuri în care medicilor suceveni le sunt încălcate drepturile, motiv pentru care se va recurge la instanța de judecată dacă discuțiile pe cale amiabilă nu vor avea nici un rezultat.
Președintele Colegiului Medicilor Suceava a exemplificat în acest sens problemele pe care le au doctorii cu primarii, consilierii locali și alți reprezentanți ai autorităților publice locale care, în calitate de proprietari ai spațiilor în care se desfășoară activitatea sanitară, nu-și respectă obligația de a contribui la buna lor întreținere.
Mîrza: “Iau totul ca pe o declarație politică” Irimie a pus pe tapet și problema relației medicilor cu diverse instituții, precum Casa de Asigurări de Sănătate, sau conducerile spitalelor, arătând că prin limitele administrative și economice se fac abuzuri împotriva medicilor, aceștia fiind obligați să trateze la nivelul competențelor maxime, dar fără a li se asigura resursele necesare.
„Nimeni nu are nici o vină, doar medicul este vinovat în cazul unei nenorociri. Toată lumea dă vina pe corpul medical, fără să-și ia nimeni responsabilitatea că s-a acționat prin aceste constrângeri economice și administrative”, a punctat președintele Colegiului Medicilor Suceava.
În replică la afirmațiile doctorului Cristian Irimie, cum că se va apela la instanța de judecată dacă nu se va ajunge la înțelegeri pe cale amiabilă cu autoritățile publice locale, președintele Consiliului Județean Suceava, Gavril Mîrza, a declarat că „ia totul ca pe o declarație politică”.
„Cristian Irimie a făcut acum marea descoperire. Nu a văzut aceste lucruri când era director la ASP sau la Spitalul Județean. Vede nerealizările primarilor acum, în plină campanie electorală”, a spus Mîrza.
Lungu: “Eu cred că avem o colaborare bună cu Colegiul Medicilor” Primarul Sucevei, Ion Lungu, și-a prezentat și el punctul de vedere arătând că, cel puțin la nivelul municipiului reședință de județ, nu există deficiențe în relațiile de colaborare cu medicii.
„Ceea ce a spus doctorul Irimie poate să fie valabil în alte localități, dar nu la nivelul municipiului Suceava. Eu cred că avem o colaborare bună cu Colegiul Medicilor, cu medicii de familie. Din păcate, am ajuns într-o situație de blocaj din cauza faptului că legea privind vânzarea spațiilor medicale a fost contestată la Curtea Constituțională și nu poate fi aplicată. Noi ne-am făcut temele, am aprobat listele cu spațiile în Consiliul Local, am făcut măsurătorile necesare, am efectuat evaluarea lor, ajungând până la faza de încheiere a contractelor.
Soluția, din punctul meu de vedere, este ca aceste cabinete să fie vândute medicilor. Din păcate, municipalitatea nu are posibilități și nu își propune să intervină în modernizarea acestor cabinete medicale. Eu cred că se va găsi o soluție de deblocare pentru ca medicii să poată cumpăra aceste cabinete medicale, să facă investiții și să utilizeze aceste spații, pe perioadă nedeterminată, evident, cu respectarea obiectului de activitate, respectiv, a face act medical”, a spus Lungu.





