Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava va fi implicat într-un proiect Leonardo da Vinci, proiect ce se va desfășura în perioada 2012-2014. Titlul proiectului este „Improving the ability of designing and programming tutorial softwares by using ARCS model”. Proiectul urmărește îmbunătățirea abilităților de proiectare și programare a aplicațiilor tutoriale urmărind modelul ARCS. În cadrul acestui proiect sunt implicate școli din România, Turcia, Grecia, Polonia, Slovacia și Ungaria. Colegiul Național de Informatică a primit un grant de 25.000 de euro și are obligativitatea de a realiza un număr de 24 de mobilități transnaționale. Proiectul a plecat de la ideea că trăim într-o perioadă de intensă informatizare, calculatoarele fiind peste tot în jurul nostru. Cu toate acestea, s-a observat faptul că utilizarea calculatoarelor în activitățile educaționale nu poate fi rigidă și că de multe ori nu s-a obținut randamentul dorit. Utilizarea acestui model ARCS poate duce la rezolvarea problemelor din mediile educaționale, stimulând și susținând motivația elevilor de a învăța. ARCS este o abreviere a cuvintelor Attention (atenție), Relevance (relevanță), Confidence (încredere) și Satisfaction (satisfacție). Proiectul își propune ca elevii care studiază informatica să cunoască modelul motivațional ARCS, să înțeleagă strategiile lui, să aplice modelul în proiectarea unui software tutorial, lucru ce va duce la îmbunătățirea abilităților lor profesionale.
Elevii și profesorii Colegiului Național de Informatică vor participa la întâlniri de proiect în Turcia, Polonia, Ungaria, Grecia și Slovacia. Acest lucru va duce la o mai bună relaționare și colaborare între instituțiile europene. Toți participanții la proiect vor avea posibilitate de a-și dezvolta competențe profesionale și lingvistice.