– Instituția de învățământ a găzduit, ieri, de Ziua Europei, o interesantă expoziție de artă culinară specifică țărilor Uniunii Europene, precum și o activitate cu invitați din străinătate ce a avut ca principală temă sănătatea Pământului
„Europenii sunt renumiți pentru bucatele lor” ar fi putut fi deviza uneia dintre activitățile care au fost organizate, pe 9 mai, de Ziua Europei, la Colegiul Agricol din municipiul Fălticeni.
Este vorba despre o întrecere ce i-a avut ca protagoniști pe elevii claselor a IX-a și care a fost dirijată, din umbră, de profesorii diriginți, precum și de conducerea unității de învățământ amintite. În cadrul competiției, elevii au trebuit să facă dovada unor bune cunoștințe legate de bucătăria țărilor membre ale Uniunii Europene, cunoștințe pe care nu au fost nevoiți să le expună decât într-un „produs finit”, mai precis unul sau mai multe preparate culinare specifice unei anumite țări europene. Astfel, Bulgaria și bucătăria sa au fost reprezentate de către elevii clasei a IX-a , profilul matematică – informatică, Grecia – IX – tehnic A, Marea Britanie – IX – resurse A, România – IX – servicii B, Spania – IX – servicii A, Olanda – IX – resurse C și Italia – IX – resurse B. Salatele bulgărești, fructele mediteraneene și măslinele grecești, ceaiul și fursecurile britanice, sarmalele, ochiurile, tochitura, cașul, urda și pasca din România, tortilla spaniolă, peștele gătit ca în Olanda sau pizza și spaghetti pregătite la fel ca în Italia, toate au fost extrem de bine apreciate de numărul foarte mare de vizitatori. Între aceștia s-au aflat atât elevii, cât și cadrele didactice, care, de altfel, au dat tonul la degustare. Realizate cu migală și pricepere, prezentate într-un mod foarte ingenios, chiar în holul mare al Colegiului, bucatele s-au dovedit a fi extrem de apetisante și au încântat papilele gustative ale tuturor celor prezenți la activitate. Printre ei s-au aflat și o serie de oaspeți din străinătate, dar și reprezentanți ai Bisericii care participau la o altă acțiune interesantă organizată în cadrul Colegiului Agricol cu ocazia Zilei Europei. Această a doua activitate, pregătită cu sprijinul Fundației „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Suceava și cu cel al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, s-a intitulat „Sănătatea Pământului și mileniul III”, iar invitatul de onoare a fost Pierre Rabhi, din Franța. Un omuleț mic și slab, cu ochii mari, însă extrem de vivace, pasionat de tot ceea ce implică ecologia, dar și inițiator al Mișcării pentru Terra și Umanism, Pierre Rabhi a reușit ca vreme de aproape o oră să capteze atenția elevilor și profesorilor prezenți la conferința sa intitulată „Agricultura biologică (ecologică), o alternativă sănătoasă și salvatoare”. A argumentat absolut tot ceea ce a spus și aceasta a făcut ca vorbele sale despre agricultura ecologică să nu pară false. A vorbit în primul rând cu sufletul și după atenția cu care a fost ascultat se pare că a reușit să sădească și în sufletele unei părți a elevilor și profesorilor Colegiului Agricol sămânța respectului față de viață, a responsabilității față de tot ceea ce este viu.





