Cod portocaliu, de vânt puternic și ploi torențiale, până marți noaptea

O nouă atenționare meteorologică, emisă marți de Administrația Națională de Meteorologie, plasează județul Suceava și aproape jumătate din țară sub incidența codului portocaliu de vreme rea.
Interval de valabilitate: 25 august, ora 13:00 – 25 august, ora 23:00
Fenomenele vizate sunt cele de instabilitate atmosferică accentuată, cantități de apă însemnate, intensificări puternice ale vântului
În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Moldovei și Transilvaniei, local în Oltenia și vestul Munteniei, precum și în zonele de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, intensificări puternice ale vântului cu viteze la rafală de peste 70…80 km/h, vijelii, grindină și descărcări electrice. Cantitățile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăși 30…40 l/mp și, pe arii restrânse, 50…70 l/mp.

Recomandări

CJSU Suceava a stabilit mai multe măsuri de prevenire și intervenție pe perioada codului portocaliu de vreme severă valabil zilele următoare

Coduri galbene de vânt puternic, zăpadă și ninsori viscolite, valabile în județul Suceava în perioada 26 – 29 decembrie