Meteorologii atenționează asupra depunerii unui strat consistent de zăpadă în urma unor ninsori așteptate să cadă în zonele de deal și munte din întreaga țară, ei instituind în acest sens un cod galben de ninsori, viscol și vreme rece, în 21 de județe.
Conform textului atenționării, începând din noaptea de joi spre vineri, de la ora 2.00, vremea se va răci și vor cădea precipitații în toate regiunile țării.
„La munte, în estul Transilvaniei, în cea mai mare parte a Moldovei și în zona deluroasă a Olteniei și Munteniei vor predomina ninsorile și se va depune strat consistent de zăpadă”, scriu meteorologii în atenționarea meteo de joi după-amiază.
Ei susțin că și viteza vântului va crește, în special în cursul zilei de sâmbătă, iar la munte și în Moldova ninsoarea va fi viscolită.
În zona de câmpie, precipitațiile vor fi mai întâi sub formă de ploaie, iar apoi se vor transforma în lapoviță și ninsoare, se mai arată în textul documentului.
Atenționarea a fost transmisă autorităților locale din 21 de județe: Maramureș, Bistrița-Năsăud, Suceava, Botoșani, Mureș, Harghita, Neamț, Iași, Bacău, Vrancea, Covasna, Brașov, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Mehedinți și Caraș-Severin.
Atenționarea este valabilă până sâmbătă seară, la ora 20.00.