Saxofon. Instrumentul de suflat, din alamă, azi nelipsit din orice orchestră, a fost născocit de meșterul belgian A. Sach (1814-1894), un respectat constructor de instrumente muzicale.
Rețetă.Un neamț a venit în România la niște cunoștințe și au mers împreună la un restaurant. Ca să testeze bucătăria autohtonă, au mâncat ciorbă de burtă, iar neamțul a fost de-a dreptul extaziat de gustul ei. A cerut rețeta, iar ospătarul i-a dat-o. A plecat neamțul acasă, și-a făcut ciorba după rețetă, a mâncat… și, apoi, a dat telefon în România. Conversația a decurs astfel: – Bună ziua. Eu am făcut ciorbă de burtă, exact după rețeta dată de dumneavoastră, dar nu a ieșit la fel de bună precum cea pe care am mâncat-o prima dată la voi! – Ați pus toate ingredientele? – Da! – Păi, tocmai de-asta! Noi, aici… improvizăm… inventăm…
Scriitori.Prin anii 30, s-a desfășurat în măreața URSS un congres al scriitorilor, despre mersul, progresul literaturii sovietice. Dintre vorbitori, unul spune: -Tovarăși, acum în gubernia Tula sunt 400 de scriitori, pe când în 1900 era doar unul singur. Vedeți ce progres este în socialism? – Cine era ăla, tovarășe?, întreabă alt participant. – Păi, răspunde oratorul, era unul… Lev Nikolaievici Tolstoi…
Haram.”De-al tău suflet, motănime, nepostind postul cel mare”, zice Eminescu în ”Cugetările sărmanului Dionis”, dând turcescului haram (ilicit, prohibit) sensul „vai”, vai de-al tău suflet! Odată intrat în vorbarul românesc, haram își multiplică tâlcurile spre a deveni și mai grăitor. Creangă îi dă înțelesul de vită slabă, prăpădită, mârțoagă: „În oaste am fost numai de zbucium: hăis haram, cea haram!” Rebreanu îi schimbă noima, în ”Răscoala”, în pradă, jaf: „Conacul… încă n-a fost atins, dar încolo e haram și oamenii cară fără sfială cu sacii și cu târnele…” În locuțiuni, dobândește noi valențe semantice (lăsat la voia întâmplării), după cum scrie Galaction: „Vrei să dau de haram și ce bruma am putut să sui în car?” La Anton Pann îl întâlnim într-o expresie populară: „Banii câți cu nedreptate câștigați carii i-am pus, / După cum haram veniră, astfel și haram s-au dus”, iar la Alecsandri înseamnă minciună, vorbă fără rost: „Mănânci haram, Ioane… N-am luat nicio leafă.” (C. Voinescu)
Don Juan.1. „Când o dragoste / La care lucram mai demult / Mi-a reușit, / Atunci o trec pe curat, / Pe inima altei femei. / Natura a fost înțeleaptă / Creând mai multe femei / Decât bărbați, / Pentru că ne putem desăvârși / Sentimentul, / Folosind un mare număr / De ciorne.” (Marin Sorescu, Don Juan) 2. „Din atâtea femei, să mă limitez numai la una? Ar trebui ca aceea să fie în fiecare moment alta, să-mi apară veșnic nouă și nebănuită. Îți trebuie o pasiune mare până la imbecilitate pentru a putea iubi o singură femeie. Schimbând multe, este imposibil să nu te farmece jocul de fizionomii. Farmecul absurd al iubirii adevărate, al iubirii intense, este de a găsi mister într-o singură ființă. Iubesc mai multe femei acei care nu pot iubi. Donjuanismul este avantajul și defectul celor certați cu Eros.” (Emil Cioran, Pe culmile disperării)
Compensație.„Femeile (cele mai) frumoase, au încă din timpuri imemoriale privilegiul de a fi proaste.” (Bahn)
Miezo-noptica. ”Soare negru al miezului nopții / Nerv prigonit și Tată inorog / Stau și te-aștept într-o neagră corabie / În deznădejde Ție să mă rog / Iată Ea zace și nicio lumină / Nu văd să-nvie pe chipul cel blând / Soare-al mâhnirii Soare-al speranței / Celor pierduți vino tu pe pământ / Și dă tu dacă poți alinare / Acestui suflet nevinovat / Neagră mi-e inima și mi se pare / Că Dumnezeu a fost decapitat / Și capul mi-e greu de parcă o sută / De catedrale în car ar cânta / O, de-ai putea să-mi treci mie durerea / Ce-o frânge, acum când mă rog pentru Ea / Acum când la miezul de noapte / Din pulbere încerc să m-adun / Nemântuită privighetoare / Ce-și face cuib în țeava de tun” (Dan Verona, absolvent al Facultății de Filologie și al Facultății de Teologie Ortodoxă, ambele la Universitatea din București, poet, prozator, traducător și realizator de emisiuni literare la Radiodifuziunea Română, n. 1947, România – din volumul „Dan Verona, Viața la treizeci și trei de ani”, Editura Cartea Românească, 1981)Meloterapie. – pentru calmarea sistemului nervos: Concertul nr. 5 pentru pian și orchestră de Beethoven și Uvertura operei Parsifal de Wagner. – pentru destindere psihică și relaxare: Sonata pentru flaut, alto și harpă și Clar de lună de Debussy, Nocturnele lui Chopin și Apocalipsa animalelor de Vanghelis. – pentru combaterea oboselii și surmenajului: Poemul simfonic Vltava de Smetana și Dimineața de Grieg. – pentru tratarea stărilor depresive: Carnavalul de Dvorak. – pentru calmarea stărilor de agitație: Oda bucuriei de Beethoven și Corul pelerinilor de Wagner. – pentru tratarea nevrozei astenice și a tulburărilor vegetative: Mica serenadă și Simfonia nr. 41 de Mozart. – pentru calmarea marilor suferințe care apar în urma unor întâmplări tragice: Concertul pentru violoncel de Dvorak șiPatetica de Ceaikovski. – pentru relaxare: Claude Debussy – Sonata pentru pian și harpă, Nicolo Paganini – Concertul nr. 4 în Re Minor, Piotr Ilici Ceaikovsky – Uvertura operei “Frumoasa din pădurea adormită”. – pentru liniște interioară: Ludwig van Beethoven – Concertul imperial nr. 5 (Adagio din sonata pentru violoncel și orchestra în sol minor), Franz Schubert – Rosamunda și Ave Maria, Piotr Ilici Ceaikovsky – Lacul lebedelor, Robert Schumann – Reverie, Wolfgang Amadeus Mozart – Concert nr. 21 pentru pian și orchestră. – pentru reglarea nivelului tensiunii arteriale: Wolfgang Amadeus Mozart – Don Juan, Franz Lizst – Rapsodia maghiară. – pentru surmenaj intelectual: Johann Sebastian Bach – Fugile. – pentru ameliorarea durerilor fizice: Ludwig van Beethoven – Pastorala, Maurice Ravel – Bolero, Frederick Chopin – Concert nr. 1 în Mi Minor. – pentru stimularea și energizarea organismului: Giuseppe Verdi – Marșul din opera „Aida”, Johann Sebastian Bach – Brandenburgicele.
69.Soixante-neuf, numit în mod uzual „poziția 69”, este actul sexual oral care oferă plăcere simultană ambilor parteneri. Este actul sexual suprem: tu-mi produci plăcere, eu îți produc plăcere. Executarea lui corectă necesită totuși un grad de abilitate și un anumit nivel de concentrare. (…) O problemă asociată cu poziția 69 este faptul că, în timp ce este scufundat în plăcere, unul dintre parteneri poate să uite că are și el de „lucrat” pe partea lui. Nu este ușor să te concentrezi să oferi plăcere de calitate, în timp ce o primești tu însăți. În timp ce corpul se contractă de extaz, mintea tinde într-adevăr să uite de sine… (Eve Marx, 101 lucruri inedite despre sex”)
Mofturi.„În genere, femeile cari fac cele mai multe mofturi spre a intra în patul unui bărbat, fac și cele mai multe mofturi spre a ieși.” (E. Rey)
Cocoși.„În timp ce țăranii cresc un cocoș pentru zece găini, zece bărbați sunt rareori suficienți pentru a mulțumi o femeie.” (Boccacio)
Sfadă.„Nu te sfădi cu prostu’, că veci nu te uită și pe tăti căile a căta să se răzbune. Sfădește-te cu omu’ deștept: zice el, zici și tu, învață fiecare ce are de învățat, până-n sară bei ș-un pahar cu dânsu’!” (via Doina Lavric Parghel)
Happy-end.”Acum câteva zile, o tânără din Porstorth (Northumberland) a fost victima unui accident de automobil. O bucată de geam spart i-a făcut o tăietură în obrazul drept. După operație, tânăra în chestiune, miss Goyce Peart, a cerut mari daune, pentru că din cauza cicatricei, nu va putea să surâdă decât strâmb de aici înainte. Avocatul ei a explicat că miss Peart era manechin într’o mare casă de croitorie. Desfigurată, ea își va pierde slujba, și probabil că nu se va mai putea nici mărita convenabil. Judecătorul, luând în considerație aceste motive, a acordat d-rei Peart o mare despăgubire în dolari echivalentă cu 600.000 lei (cam cât trei apartamente centrale, la noi, în București – n.a.). Acum două săptămâni, aflăm că miss Peart a întâlnit un tânăr arhitect, d. Juce, care a găsit surâsul ei, așa strâmb, foarte încântător, și a cerut-o în căsătorie.” (Ilustrațiunea română, 1938). P.S. Cred – scuze! – că junele arhitect era nu atât îndrăgostit, cât nițel… falit.
Alexandru.”Sunt bărbați energici, îndrăzneți și de ajutor. Sunt creiere fertile. Le place ordinea și totuși nu acceptă ideile gata făcute, pe care le discută pentru că nu renunță ușor la personalitatea lor. Este mai bine să le fii prieten decât dușman. Calmi și serioși în aparență, totuși se înfierbântă ușor. Ei duc adesea o existență dezordonată, care se datorează senzualității lor arzătoare. Origine: din grecescul alexein care înseamnă a proteja și andros care înseamnă bărbat, războinic. Talismane (culoare, plante, minerale): roșu, amaryllis, porfir.Motto: Măreție și bunătate! Oameni celebri: Alexandru cel Mare, regele Macedoniei, cei doi Dumas. (france-pittoresque.com)