Motto. „Il arrivera un jour où nos souvenirs seront notre richesse.” ( Paul Géraldy)
Sex. ”Problema homosexualilor trebuie privită bărbătește, în față.” (Radu Berceanu, fost deputat PSD)
Cântec în doi. ”Şi vine toamna iar’ / ca dup-un psalm aminul. / Doi suntem gata să gustăm / cu miere-amestecat veninul. / Doi suntem gata s-ajutăm / brânduşele ardorii / să înflorească iar’ în noi / şi-n toamna-aceasta de apoi. / Doi suntem, când cu umbra lor / ne împresoară-n lume norii. / Ce gânduri are soarele cu noi -/ nu știm, dar suntem doi.” (Lucian Blaga)
Copil de-odinioară. ”Prin iarnă din cămara zăvorâtă / Se furișează cald miros de mere, / Readucând în vremea viscolită / Iar toamna cu trecuta mângâiere, / Când sufletul împovărat venise, / Cu târna lui pe poame și de vise, / În casa amintirilor închise. / Și-n inimi amorțite de-a lor strajă, / Străbat adânc, îmbălsămând gândirea, / Cu seva lor fierbând din nou sub coajă, / Copilărescul dor și amăgirea… / Și-n inimi, viu ca și întâia oară. / Te scoli din somn, tu, cel de-odinioară, / Din somnul tău, copil de-odinioară…” (Ion Pillat)
Podul acoperit de la Iţcani. În anul 1792, autoritățile imperiale austriece au construit un pod din lemn pe piloni de piatră pentru a lega orașul Suceava de localitatea de frontieră Ițcani. Podul era acoperit, fiind singurul de acest fel din Bucovina. Monografia orașului Suceava publicată de Animpodist Dașchevici în anul 1899 și tipărită la Tipografia lui Hermann Beiner ne oferă o descriere a podului. „Podul avea ferești și lungime de 300 de pași, el era construit mai tot din lemn de stejar și fu așezat pe columne tari de piatră. Spre apărarea podului erau construcțiuni de care se frângea gheața. Astfel se putea crede că podul va putea rezista prin multe secole tuturor evenimentelor, însă marele puhoi din 1893 l’a rupt în 7 iunie, la 3 ore după miezul nopții”. Această știre este confirmată și de Czernowitzer Zeitung, în numărul său din 9 iunie 1893. Podul s-a prăbușit în noaptea de 7/8 iunie 1893, în urma unor inundații devastatoare. În prezent, din construcția podului pot fi văzute doar resturile unui pilon de piatră aflate pe malul stâng al râului. Pilonul de pe malul drept al râului s-a prăbușit în apă împreună cu o bucată de mal în anii ’80 ai secolului al XX-lea. ”O lucrare de inginerie remarcabilă, ridicată aici la sfârşitul veacului XVIII, singurul pod acoperit din Bucovina, atrăgea atenţia călătorilor până la dispariţia sa, în anul 1893. Acest pod de lemn, destul de larg încât puteau trece două trăsuri una lângă alta, având la intrare şi ieşire două arcade generoase, era susţinut de stâlpi groşi de piatră şi întărit printr-un sistem de căpriori legaţi între ei, iar la partea superioară acoperit cu un înveliş rotund de şindrilă. În drum spre Suceava, Nicolae Iorga şi-a amintit „huruitul roatelor prin marele întuneric umed”, atunci când, copil fiind, a traversat podul acoperit împreună cu mama sa, înainte de a ajunge la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou.” (Aurelian Căruntu, Suceava periferiilor)
Love (la/în pădure). Doi iubiți se întorceau, în oraș, după o total orgasmică partidă de sex, petrecută în pădure. El: – Sper că nu-i vei povesti, iubito, chiar totul, absolut totul… mamei tale! Ea: – A, nu! Mamei mele, puțin îi pasă! bărbatul meu e mereu cel cu întrebările!
Biserică. Biserica luterană din Ițcani (zona Gostat) – azi ortodoxă – a fost construită în 1908. Într-o clădire din curtea ei a funcționat decenii la rând o școală (unde și eu am studiat un trimestru din clasa întâi – notă C.S.). Un lucru puțin cunoscut azi: o scurtă perioadă de timp aici a slujit și pastorul Gorgon din Ilișești, tatăl nefericitei Berta, iubita lui Ciprian Porumbescu, apoi fiul acestuia. (Întrucât cele două familii aveau confesiuni diferite, tatăl Bertei nu a permis căsătoria dintre cei doi, trimițându-și fata în străinătate, în Marea Britanie. „Numai ea singură îmi poate da curajul şi puterea de a răbda mai departe şi a duce munca începută la bun sfârşit”, scria compozitorul despre Berta, iubirea sa. Ajunsă la 40 de ani, Berta Gorgon se căsătorește cu doctorul în farmacie Alfred von Rossignon, care era văduv. Se pare că acesta a fost un mariaj convențional, bazat pe interese materiale din ambele părți. Berta Gorgon avea să fie nefericită o viață întreagă. Berta și Alfred au avut împreună o fetiță, Melania (Niny). Berta Gorgon Rossignon moare pe 17 februarie 1947, la vârsta de 86 de ani, în Germania federală, departe de locurile natale. La aniversarea de 20 de ani a Bertei, Ciprian Porumbescu a decis să-i facă un cadou ieșit din comun (pentru care și-a vândut o pereche de pantaloni!). Acesta a comandat la o legătorie de cărţi un album „foarte frumos, în special, monograma este minunat executată şi se reliefează evident pe fondul roşu-bordo”. În album stătea scris un vers în limba germană: „Dem wohlgeborenen Fraulein Bertha Gorgon, zur freundlichen Erinnerung dnd Cyprian” („Prea distinsei domnişoare Berta Gorgon, amicală aducere aminte de la Ciprian”). Albumul se află în colecțiile Muzeului dedicat lui Ciprian, de la Stupca.
De frică… „Un băiat de 18 ani, servitor la pălărierul Massier din Iţcanii Noi, aducând, în 27 Octomvrie, năsip cu carul şi rumpând pe drum proţapul, lăsă carul în drum, fugi spre apa Sucevii şi se aruncă într-o ştioalnă, de frică pentru ca să nu fie bătut că a rupt proţapul. Până în 29 Octomvrie, când i s-a aflat corpul, s-a crezut că a fugit, dar el, bietul, s-a înecat de frică”. (Revista Politică, Noiemvrie 1886)
Gară. „La fel ca în Ardeal, austriecii discutau despre posibile căi ferate încă înainte de 1850, dar nu s-au putut realiza. Totuși, drumul de fier s-a apropiat de Moldova dinspre nord, fiindcă în 1866 a fost finalizată calea ferată dintre Cernăuți și Lvov. Compania care a construit această linie – purtând numele celor două orașe – Lemberg-Czernowitz Eisenbahn (LCE) – a realizat și tronsonul Cernăuți – Suceava și apoi Suceava – Roman, ambele date în folosință în 1869. La 1870 și capitala Moldovei a văzut primul tren, odată cu inaugurarea liniei Iași – Pașcani. Rețeaua cunoaște o extindere spre est în 1874, cu linia spre Ungheni și mai departe, spre Chișinău, un an mai târziu. Între Roman și Iași distanța de 115 km era parcursă de accelerat în trei ore și 40 de minute, media fiind de puțin peste 30 km/h. Pe alte linii din regiune viteza medie era de 20-25 km/h.” (hotnews.ro)
Burdujeni. „În 1892, anul începerii lucrărilor la gara Burdujeni, graniţa austro-română era situată între localităţile Itzkany (în română Iţcani, astăzi Gara – în ruină! – Suceava Nord) și Burdujeni (azi Gara Suceava). Deoarece terenul pus la dispoziţie era mlăștinos, s-au folosit pompe pentru desecare, iar apele au fost captate și dirijate spre râul Suceava. Gropile rezultate au fost acoperite cu pământ și prundiș în cantităţi mari. Pentru asigurarea unui fundament solid, constructorii au așezat una lângă alta grinzi de stejar de mărimea unui arbore gros. Lucrările au fost efectuate de o societate italiană din Milano, după un proiect similar cu cel al gării din orașul elveţian Fribourg. Atunci au fost construite etajul superior și cele două pavilioane laterale. Construirea clădirii a fost terminată în 1898, dar copertina peronului principal și alte instalaţii auxiliare au fost finalizate abia în 1902.” (Luisa Maria Țuculeanu)
Evrei. Ițcani. Eu, aici, în Ițcanii Sucevei, am trăit, copilărit cu notabili, memorabili evrei: dr. Schechter (creator de respectată ”dinastie medicală”, prin urmașii săi), dr. Breznitz, ori fotograful Bartfeld – cel căruia i-a ”aterizat”, pe casă – de pe pasarelă – un camion… (parcă-l văd aievea, copil fiind, pe exigentul moș Bartfeld, cum tot aranja mirii/miresele în trafoarele lui, cum își băga capul sub ”fusta” aparatului foto, de pe trepied, și tot te aranja în cadru, mormăind, nemulțumit că te-ai mișcat în timpul ședinței foto, pe care o tot relua… Chiar, oare unde or fi plăcile sale foto? Ele sunt, mă tem, o comoară pierdută, din neglijență…
Degenerare. Cum se defineşte un evreu degenerat? Unul căruia îi plac mai mult femeile decât banii.
Lux. Doi amici într-un bar: – Scuze, dar trebuie să-ţi spun: ieri ţi-am văzut soţia ieşind dintr-un hotel, însoţită de un tânăr macho! – Şi din ce hotel ieșea? – Marriot. – Ah, da, îl ştiu. Nu ai de ce să-ţi faci griji, e un hotel țais! Hai să mai bem ceva!
Brânzeturi. „Va suivre (vor urma) brânzeturile franţuzeşti! Şi fereşte-te de omul care se-ncruntă la vederea brânzeturilor fermentate şi a coniacului cel vechiu, amândouă sunt o laică împărtăşanie! Brânza, după ce o tai, să o aşezi pe o bucată mică de pâine şi abia apoi să o duci la gură. Apoi lin cad la sfârşitul supeului cofeturile, şampania, cafeaua şi lichiorurile…” Parcă-parcă aţi vrea să fi trăit în veacul acela trecut, nu-i aşa? (O seară la restaurantul Jariştea, la Kera Calița, reinventează timpurile acelea.) Când de pe mesele cu ştaif erau nelipsite acele „plats gourmet”, feluri de mâncare demne de un cunoscător! (Simona Lazăr)
