”Fericirea pasională seamănă cu angoasa”. (Jean Moréas)
Kamasutra. – Care e poziţia preferată a soţiei tale? Bulă: – Cărăbuş! – Asta cum mai e? – Se face ghem şi se preface că doarme.
Viața. „Și nu va mai fi / nici ieri… / nici azi… / Nici mâine… / va fi doar atunci / când am râs sau am plâns, odată, / împreună / la începutul și sfârșitul unui drum.” (Nichita Stănescu)
Gusturi. ”Nu am de gând să sfârșesc ca un ticălos într-un hotel, cu o fată de 22 de ani care mă deranjează pentru că are chef să iasă. Iubesc femeile care au experiență, când povestea este scrisă pe corpul lor, iubesc femeile care au complexe, pentru că îmi place pudoarea. Toate femeile cu care am trăit sunt cele mai frumoase din lume… Vă amintiți de această replică a lui Depardieu în Tenue de soirée, de Bertrand Blier?: <Uită-te în ochii mei, te vei găsi sublim>; asta e iubirea, nu are nicio legătură cu canoanele. Bărbații sunt atât de obosiți de sexualitate, încât nu observă când dragostea le bate la ușă. Perfecțiunea, ce plictiseală! Proust a fost cel care a spus: <Să lăsăm femeile frumoase bărbaților fără imaginație>”. (Benoît Poelvoorde)
Pe tine te iubesc ca pe o rană. ”Pe tine te iubesc ca pe o rană / Cu care-am fost complice și chirurg, / Pe tine te iubesc ca pe-un amurg / Și ca pe-o răstignire de icoană. / Tu nu ești rana ta, ești rana mea, / Atâta doar că trupul tău o poartă, / Pe tine te iubesc ca pe o poartă / Pe care-am sfărmat-o ca să pot intra. / Și restul ce se poate întâmpla / Sunt ciorne la o operă de artă”. (Adrian Păunescu)
Consecințe. ”La câmpie, lovitura de grație au primit-o stejăretele din Vechiul Regat după renunțarea Sublimei Porți (în urma Păcii de la Adrianopol din 1829 – n.a.) de a fixa în mod valnic prețurile cerealelor din Muntenia și Moldova. Prin comerțul liber ce a urmat, acest preț a crescut, Principatele au devenit importante exportatoare de grâu, iar populația a întrezărit o vastă perspectivă de înstărire prin mărirea suprafeței agricole pe seama stejăretelor. A urmat o defrișare furibundă, de pe urma căreia, într-adevăr, producția agricolă și populația au crescut. Ne-am ales însă cu criza de stejar, cu degradarea și nesiguranța recoltelor agricole.” (Acad. Emil Pop)
Virilitate. Într-o dimineață, Ion își găsește cocoșul omorât în curte de un vultur. Supărat tare că nu mai are cine să-i „calce” găinile și se teme că acestea nu vor mai oua, se duce la târg să cumpere alt cocoș. După multă căutare, găsește unul arătos, musculos, ca-n poveste! Ion îl întreabă pe proprietar: – Cocoșul ăsta e sănătos? – Este! răspunde omul. – Face mofturi la mâncare? – Niciodată! – Și cât costă? – Păi… cam 500 de lei. – Vai de mine! Dar ce face de banii ăștia? – Face tot ce face un cocoș: cucurigu dimineața, bate cocoșii vecinilor, mănâncă răsadurile, strică florile… – Dar găinile le calcă? – Calcă tot ce prinde! Găini, rațe, gâște, curci, căței, purcei – tot ce ai matale prin curte. – Hmmm… și le calcă bine? – Ca la carte! Ion îl cumpără și-l duce acasă. A doua zi, iese dis-de-dimineață în curte și… surpriză! Toate animalele mergeau crăcănate: găinile, rațele, gâștele, curcile, cățeii, purceii, până și calul zâmbea mai larg. Cocoșul călcase tot ce prinsese! Când se uită la cocoș, îl vede întins în mijlocul curții, cu picioarele în sus, de parcă era mort. Deasupra lui, un vultur dădea târcoale. Supărat că o să-și piardă cocoșul de valoare, Ion fuge în casă, ia pușca și se pregătește să-l împuște pe vultur. Atunci, cocoșul, fără să miște, îi spune cu un glas scăzut: – Ușurel, băi Ioane… nu-l speria, lasă-l să coboare!
Balada valsului concentric. ”Obositor să ştiu că eşti departe, / obositor să ştii că nu mai vin / când sabia virtuţii ne desparte / și-mbătrânește nunta fără vin. / Obositor să credem că iubirea / ne hărțuiește ca o boală-n plus – / mă ştiu de mult tot mai străin cu firea, / te simt la capătul opus. / Rememorări de case fără ziduri – / când stelele sărutului se sting / mi-e greu să fac lumină printre riduri, / ți-e greu să te arunci cu viaţa-n ring. / Abia dacă s-a scurs atâta vreme / cât să încapă într-un ceas cu cuc, / ești liberă să fugi şi nu te teme / că-ţi voi umbla prin somn ca un haiduc. / Obositor să aflu că ţi-e bine, / obositor să afli că mi-e greu – / concentric vals cu două carabine / și-un vis de pace amânat mereu.” (George Țărnea)
Cafea. „Iubirea-i ca o ceaşcă de cafea, / Sorbită într-o zi-ntr-o gară, / Cu cineva-ntâlnit întâia oară, / Pe care poate nu îl vei uita”. „Cafeaua și dragostea: două lucruri care ne țin treji și vii.” „Şi eu sunt de părere că lungimea nu contează: lungă, scurtă… Cafeaua trebuie să fie tare.” (Cristinel Mortici). „Cafeaua și dragostea au cel mai bun gust atunci când sunt fierbinți.” (Proverb german)
Alegeri. La o cafenea, un psihanalist îi arată unui prieten o doamnă frumoasă care tocmai trecea pe celălalt trotuar. – Iată, spuse el. Ea este femeia cu care am visat mereu să mă căsătoresc și să o fac fericită. – Și de ce nu ai făcut-o? – Imposibil! Ea este de câțiva ani cea mai bună clientă a mea. Vine la mine de trei ori pe săptămână să-mi tot povestească – contra cost – despre frustrările ei pentru că nu l-a întâlnit niciodată pe bărbatul vieții ei.
Meniu. Într-un restaurant, clientul întreabă: – Ce este acest fel de mâncare numit „Au bonheur du chef”? – O tocană cu de toate. Și nu vă puteți imagina bucuria pe care o simte bucătarul când o face, folosind toate resturile din săptămâna care a trecut și care îi aglomerau frigiderul.
Meniu… pentru o viață. În 1901, un jurnalist parizian a întocmit o statistică referitoare la consumul alimentar al unui om, în cursul unei vieți de 70 de ani. Iată câteva calcule. Pâine: 15 tone (sau spațiul unui depozit de 450 metri cubi). Carne: echivalentul a 20 de boi, altfel spus un bou de cinci metri înălțime, cântărind 18 tone. Pește: 5 tone. Ouă: 10.000 bucăți. Cartofi: volumul a două compartimente de tren. Fructe: cumulate ar fi ca un măr cu o circumferință de 5 metri. Băuturi (apă, ceai, cafea, bere, vin etc.): 550 litri pe an, respectiv 45.000 de litri în cursul vieții.
Bacșiș. ”Nu dați niciodată un bacșiș prea mare, este singura modalitate de a fi luat în considerare. Un bărbat care dă prea mult bacșiș este considerat de chelner un ignorant, un parvenit. Este desconsiderat și ironizat. În cele din urmă, nu plătiți o notă fără a o verifica, chiar dacă sunteți cu o doamnă. Nu vă fie teamă să fiți exigenți, fără compromisuri. În viață, suntem cel mai preocupați de ceea ce ne costă bani sau efort. După femei, servitorii sunt cei care ne iartă cel mai puțin îngăduința!” (Ziarul parizian Monsieur, 1920)
Claudiu. Acest frumos prenume conferă calități strălucitoare. Sunt distinși, înzestrați cu o inteligență foarte fină. Au o inimă deschisă, ușor de mișcat. Sunt idealiști. Au un gust pentru literatură și arte. Foarte perspicace, meticuloși în judecățile lor, excelează în descifrarea misterelor sufletului. Sunt psihologi delicați. Le lipsește însă simțul practic al afacerilor. De multe ori sunt jenați la început de o timiditate excesivă. În dragoste, sunt tandri, voluptuoși; dar fiind slabi și încrezători, sunt adesea jucăria unei femei care îi manipulează. Și este păcat când se întâmplă asta, pentru că ei sunt soții perfecți. Origine: din latinescul claudus care înseamnă șchiop. Talismane (culoare, plante, minerale): albastru închis, panseluță. Motto: Ai încredere în tine! (france-pittoresque.com)
Monograma III. Pentru că te iubesc și în iubire știu / să merg ca luna plină peste tot, / presar iasomie peste piciorul tău mic / din așternuturile transparente – / și am puterea să suflu ca să te port, adormită, / pe cărări luminoase, prin arcadele ascunse ale mării, / prin arbori vrăjiți cu păianjeni argintii. / Te-au auzit valurile / cum mângâi, cum săruți, / cum rostești șoptind “ce” și “e”. / De-a lungul și de-a latul golfului / mereu noi, lumina și umbra. / Întotdeauna tu, steaua, și eu, barca întunecată, / întotdeauna tu, portul, și eu, farul din dreapta, / faleza umedă și strălucirea deasupra vâslelor, / deasupra casei cu gardenii / trandafirii legați, apa care răcește, / întotdeauna tu, statuie de piatră, și mereu, eu, umbra care se mărește, / oblonul de alături, tu, și eu vântul care îl deschide. / Pentru că te iubesc și te iubesc. / Întotdeauna tu, moneda, și eu cultul care o răscumpără: / atât, noaptea, atât, murmurul vântului, / atât, picătura din aer, tăcerea, / despotica mare din jur, depozitul cerului cu stele, / atât, respirația ta ușoară, / când nu mai am nimic altceva / între cei patru pereți, tavan, podea, / să strig după tine și să mă lovească vocea mea, / să miros a tine și să se înfurie oamenii / pentru că tot ce este neîncercat și adus din altă parte / nu poate fi suportat de oameni și este devreme, mă auzi? / Este încă devreme în această lume, iubita mea, să vorbesc de tine și de mine.” (Odysseas Elytis (1911-1996), scriitor, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1979)
