Motto. ”În fond, plăcerea actului sexual nu este superioară celei de a mânca. Dacă mâncatul ar fi interzis ca și celălalt act, s-ar fi născut o întreagă ideologie, o ”pasiune” de a mânca, cu norme cavalerești. Starea aceea de extaz de care se vorbește – faptul că ”vezi”, că visezi când te culci cu cineva – nu e cu nimic mai presus decât a mușca dintr-o smochină sau dintr-un ciorchine de strugure. Te poți lipsi.” (Cesare Pavese, ”Meseria de a trăi”).
Explicație. Bulă: – Chelner, de ce nu mi-ai umplut ceașca până la semn cu ţuică fiartă? – E foarte fierbinte, domnule, v-am lăsat loc şi pentru suflat…
Nechezol . Uitata combinație comunistă conținea doar 20% cafea, iar restul înlocuitori (ovăz). Cineva întreabă la Radio Erevan dacă se poate ghici viitorul în nechezol. Răspuns: – În principiu, da. Dar nu mai mult de 20% din el.
Zahana. O piață din orașul Slatina poartă numele „Zahana”, variantă – preferată de vorbitori – a voroavei ”zalhana”, extrasă din turcescul salhāne, cu tâlcul inițial de abator rudimentar pentru ovine, unde se punea la cale gustul pastramei viitoare. Mai la vale de timp, vorba a făcut rost de un tâlc nou, restaurant, dând în dar burții mâncăruri din carne friptă (de ovine). Prin anii ´70, în locul unde azi este o cofetărie, exista o zahana (de unde și numele Pieței), al cărei cap de afiș din lista de bucate era ciorba de burtă și, uneori, pastrama. Acest tip de restaurante prindea vlagă, din motive lesne de înțeles, în preajma halelor de carne de odinioară, clădiri cu o arhitectură proprie, situate în piața centrală a urbei. În Pitești, de pildă, cam pe unde este acum Prefectura, mai exista încă, prin anii ´50, Hala de carne, iar lângă ea, o idee mai jos, o netăgăduită Zahana, într-ale cărei oale și tingiri se răsfățau, de la cântători pân´ la scăpătat, ciorba de burtă, tuslamaua (turc. tuzlama), pastrama și mititeii de oaie. Obligatoriu, substantivul tuslama era lămurit de adjectivul „populară” că aparține clasei muncitoare, spre a se deosebi de tuslamaua regală, preparat culinar ”penal” în acei ani. (C. Voinescu).
Spumă. Bulă comandă o halbă de bere. Ospătarul i-o aduce cu un guler de spumă impresionant. Bulă: – Alo, domnu’, eu am venit aici să beau, nu să mă bărbieresc…
Pescari. În primăvara anului 1933 corespondentul ziarului Dimineaţa scria despre începerea pescuitului la calcan, apreciind că nisetrul, morunul şi calcanul din apele noastre „sunt incomparabile şi ca abundenţă şi mai ales calitativ, faţă de aceleaşi specii pescuite în alte părţi”. Trecând apoi la subiectul știrii, ziarul nota: „Primăvara se pescuiește la noi calcanul, care lipsește aproape cu desăvârşire în apele turcești şi grecești, ceea ce are ca urmare faptul că, în fiecare sfârşit de iarnă, sosesc de la Istanbul legiuni întregi de pescari turci, ca să vâneze acest pește. Ei vin pe calea apei, în barcaze mari, care navigă sub puterea vântului. Ei vin în grupuri de câte 5-10 barcaze, o adevărată escadră minusculă. Primele grupuri de calcangii au sosit ieri la Constanța şi în credinţa poporului, se spune că – întocmai ca şi cocorii – acești pescari, al căror instinct meteorologic ar fi foarte dezvoltat, sunt adevăraţii vestitori ai primăverii. Produsul pescuitului lor, calcangii îl exportă la Constantinopol, pe piața căruia calcanul este mai bine plătit ca la noi”.
Concurență. Lupta pentru ”monopolul cafelei” nu a fost una simplă. Europenii au încercat cafeaua și le-a plăcut, iar acum doreau să înceapă sa producă pentru ei înșiși. Primele care s-au lansat în această cursă au fost Țările de Jos. În 1616, spionii olandezi au reușit să sustragă un arbore de cafea din Mocha (Yemen). Totuși, pentru început, olandezii i-au înfrânt pe portughezi și au preluat controlul în Sri Lanka și în Sudul Indiei. Apoi, în 1699, olandezii au început producția de cafea în Indonezia, când arborii au fost transplantați cu succes din Malabar (India), în Java.
Meniuri ”regale”. ”Curtea regelui” este un orizont inevitabil pentru istoria alimentelor. Imaginile pe care le evocă imediat sunt: abundență, fast, rafinament. Pentru a depăși aceste locuri comune, trebuie mai întâi să luăm în considerare resursele alimentare, în contextul politic și social. O putem ilustra cu o anecdotă. În cartea a IV-a a sa de ”Cronici”, respectatul cronicar Froissart povestește întâlnirea sa cu un scutier pe nume Henry Chrystede, care îi spune următoarea poveste: Chrystede, care a crescut în Irlanda, era trimis în Franța, pentru a-i educa pe francezi cu obiceiurile englezilor, pentru a le reforma comportamentul și îmbrăcămintea, pentru că erau, după cum spunea el, nepoliticoși și obraznici. În primele sale zile cu ei, Chrystede s-a mulțumit să le urmărească, tăcut, comportamentul la masă, observând cu dezaprobare că le permiteau ofițerilor și servitorilor să stea la mesele lor împreună cu ei ca să mănânce. Vasele lor, cupele lor, erau comune. În a patra zi, Chrystede a schimbat aranjamentul meselor din sală în ordine ierarhică, cu cei patru regi așezați la masa înaltă, ofițerii la o masă separată și servitorii încă la alta, separată. Această re-ordonare i-a enervat pe gazde, care au refuzat să mănânce, pe motiv că astfel de ordonanțe erau contrare obiceiurilor în care fuseseră crescute. Chrystede răspunde că felul lor anterior de a mânca era nerezonabil și că ar trebui să renunțe la el, pentru a adopta stilul englezesc, deoarece asta dorea regele Richard. Niciun francez nu a înțeles de ce o schimbare a manierelor de a sta la masă era necesară…” (Food & History,2006).
Bogăție. ”Dacă ar fi să mă iau după ”tchiorba” aceasta extraordinară și după această ”tourta” de vis, atunci aș spune nu numai că, de fapt, lumea nu știe mai nimic despre România, dar că nici voi, românii, nu vă cunoașteți miracolele. Ca bucătărie, cel puțin, sunteți foarte, foarte bogați în așa-zisa voastră sărăcie!” (Comandant Jacques Yves Cousteau). Poamă. Vine din lat. poma, cu sensul de „strugure” și este cunoscut mai ales în Moldova, dar şi în Ţara Românească, fiind utilizat în Noul Testament (1648) ca echivalent semantic pentru „strugure”. Dar „poamă” mai este atestat în această tipăritură și cu sensul primar de „fruct al unui pom”: „ Şi stealele ceriului căzură pe pământ, cumu-şi leapădă smochinul poamele sale cându-l scutură vânt mare” (Apocalipsa), cu completarea marginală: „ceale săci şi viermănoase”. În pasajul corespunzător din Biblie (1688), citim: „precum smochinul leapădă smochinele ceale crude ale ei….”, deci sensul era cel generic, de „fruct al unui pom”.
Pizza sau sex? ”Deși există convingerea larg răspândită că o jumătate de oră de sex energic arde echivalentul caloriilor conținute de o felie de pizza, lucrul acesta nu este adevărat. Să examinăm problema din punct de vedere matematic: o jumătate de oră de sex energic arde aproximativ 85 de calorii, majoritatea site-urilor dedicate dietelor alimentare susțin că o felie de pizza simplă cu brânză conține 230 de calorii, pe când o felie de pizza cu pepperoni conține 290 de calorii. Așadar clar că pentru a arde caloriile dintr-o singură felie de pizza sunt necesare peste 30 de minute de sex activ. Nici chiar bărbații care au luat Viagra nu pot face sex ore la rând, așa încât nu vă bizuiți pe așa ceva dacă vreți să slăbiți.” (Eve Marx, 101 lucruri inedite despre sex).
Aurelia. Acest prenume asigură inteligență și abilități medii, puțină grație feminină, o lipsă absolută de ambiție. Cele care se numesc astfel au o voință slabă și îndoită, puțină judecată. Sunt vorbărețe și bârfitoare. Ele nu sunt întotdeauna curajoase, iar mintea lor este lipsită de simț practic. Cu toate acestea, ele sunt susceptibile la loialitate, devotament și tandrețe. Sunt atașate de familie și iubesc copiii. Au dexteritate manuală, dar nu știu întotdeauna să profite de ea. Au puțină dorință fizică. Origine: din latinescul aureus care înseamnă aur. Talismane (culoare, plantă, piatră): galben, floarea soarelui, auriu. Motto: Am nevoie de puțin! (france-pittoresque.com).
Cântec de dragoste canibală. ”Ştiu că voi da din nou de tine/n-ai să poţi să-mi scapi/închipuirea e a mea/capturat precum o insectă şi străpuns/ferecat înspăimântat resemnat/oricum vei fi/aici/voi face din tine ceea n-o să vrei/tacticos am să m-apuc să te devorez/dragostea nu lasă nimic în farfurie/nici măcar cleştii./Am să te mănânc şi-am să te sug/Golit/n-aş vrea totuşi să te fac să suferi/aş vrea să te bucuri şi tu/de imensa fericire/de a-mi fi fost hrană”. (Donatella Bisutti).