CNAS: Un medic de familie are de distribuit, în medie, 100 de carduri de sănătate

Un medic de familie are de distribuit, în medie, 100 de carduri de sănătate, din cele neridicate de asigurați, a declarat, marți, agenției MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Mihaela Tănase.”Fiecare medic de familie din București și Galați ar avea de distribuit, în medie, 170 de carduri. La polul opus, se află județul Harghita, unde unui medic de familie îi revin în medie 36 de carduri de distribuit”, a exemplificat ea.Potrivit unor date preliminare, la nivelul național sunt doar nouă județe în care numărul cardurilor pe care le-ar avea de distribuit un medic de familie este de o sută sau mai mult. Tănase a precizat că peste 95 la sută din cardurile de sănătate au ajuns la asigurați prin servicii poștale și mai puțin de un million de carduri ar trebui distribuite de medicii de familie, atunci când pacientul se prezintă la cabinet pentru un serviciu medical. „Această soluție a fost gândită pentru a veni în sprijinul asiguratului și pentru a-l scuti de drumuri și cheltuieli în plus”, a explicat purtătorul de cuvânt al CNAS

Recomandări

Sute de medici de familie se reunesc la USV, la o conferință de educație medicală pentru sănătatea pacienților

Nici 7% dintre elevii din mediul rural nu au fost examinați medical de la începutul cursurilor, din cauza lipsei cabinetelor școlare

Un copil care a suferit o pareză în urma unei injecții are toate șansele să fie adolescent la finalizarea procesului deschis de părinți față de un medic pediatru

Larisa Blanari (PSD): „Să ne asigurăm că fiecare sucevean, indiferent unde locuiește, are medicul de familie aproape, o farmacie în zonă și un centru medical”

Larisa Blanari apreciază implicarea ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, în ceea ce privește actul medical din regiunea Moldovei
Larisa Blanari apreciază implicarea ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, în ceea ce privește actul medical din regiunea Moldovei