Cluburile spaniole vor compensații pentru eliberarea jucătorilor pentru CM



Liga Profesionistă de Fotbal din Spania va solica federației spaniole compensații financiare pentru eliberarea jucătorilor convocați la echipa națională, în vederea participării la Cupa Mondială din Germania, din 2006, informează cotidianul AS.
Liga Profesionistă dorește ca o clauză în acest sens să fie inclusă în Convenția de colaborare pe care cele două foruri urmează să o negocieze în primele zile ale lunii decembrie. Liga solicită o parte din veniturile pe care federația spaniolă le va primi de la FIFA pentru participarea la CM-2006, venituri ce ar putea atinge valoarea de 15 milioane de euro dacă Spania se califică în finala competiției mondiale. Potrivit sursei citate, această sumă trebuie diminuată cu valorile corespunzătoare primelor de joc.
„Deși, potrivit Legii Sportului, cluburile profesioniste sunt obligate să elibereze jucătorii convocați la echipa națională, atât pentru meciuri internaționale, cât și pentru pregătirea acestora, asta nu înseamnă că trebuie să o facem în mod gratuit”, consideră responsabilii Ligii spaniole.