Clubul tebeciștilor

Cu riscul de a-mi atrage oprobriul celor care contestă ceea ce se predă la Facultatea de Medicină, pe motiv că medicii sunt înregimentați încă de pe băncile școlii în slujba companiilor farmaceutice, vă spun că boala este rezultatul unui cumul de factori. Printre acești factori se numără și condițiile de trai ale potențialului pacient.
Cu riscul de a-mi atrage oprobriul celor care cred în „medicina naturistă”, pe motiv că Dumnezeu sau Natura a pus omului la dispoziție tot ce-i trebuie pentru a avea un trai îndelungat, vă spun că bolile se tratează cu medicamente. Medicamentele influențează anumite mecanisme implicate în fiziopatologia bolii. Asta nu înseamnă că atunci când vă curg mucii nu puteți folosi porcăriile astea naturiste gen propolis, muguri de brad, cătină, pătlagină și alte rahaturi. Dar ia încercați să vă tratați cu ceai de păducel după o operație pe colon, cu timp septic, în care, oricât de îngrijit ar lucra chirurgul, există o posibilitate de infecție. Ia luați voi ăștia, naturiștii, „plante minune” când aveți tuberculoză. Și așteptați să vă vindecați. Așteptați până la autopsie.
Se spune că tuberculoza e boala sărăciei și a mizeriei. Se spune că tuberculoza afectează organismele tarate, imunodeprimate. Se spune tuberculoza e boala condițiilor improprii de viață. Nu e de mirare că în România se constată o creștere alarmantă a acestei maladii, la cât rapăn, la câtă mizerie, la cât alcoolism, la câtă lipsă de igienă e în acest popor, care se pricepe la orice. Și sunt situații în care te întrebi dacă nu cumva unii merită din plin boala asta, ba încă și ceva pe deasupra, că prea fac umbră pământului degeaba.
***
Sunt obosit. Mult prea obosit în unele zile. Zile în care până și drumul spre cabinet, presărat cu oaze de liniște și frumusețe, îmi pare un chin. Am primit o confirmare de la un coleg pneumolog că am un pacient cu tuberculoză. De ieri încerc să dau de el și, bineînțeles, de contacții lui. Să pot face ancheta epidemiologică și să îi îndrum spre un serviciu specializat. Am transmis prin cunoscuți că îl aștept. Sper doar să-și amintească. Asta dacă nu i-a distrus băutura toți neuronii.
Ajung la cabinet. Încep consultațiile. Văd copii. Văd bătrâni. Văd gravide. Trec vreo trei ore și pacientul meu cu impregnație bacilară nu a binevoit să vină la mine. Închid laptopul cu care propovăduiesc reforma sanitară la sate și plec pe teren. Din ce știu eu, există un așa-numit club de poker într-o casă izolată, unde mai mulți corcozani de teapa ăstuia se adună și pierd nopțile. Ajung acolo. Gardul e prăbușit. Intru în așa-numita curte. Paragină totală. Mizerie. Glod. Rahat de câine. WC-ul e afară. Vine o duhoare insuportabilă. Mă abțin să vărs. Sunt sigur însă că o voi face mai încolo. Trag un picior în ușă. Aceasta cade. Liniște. Intru în prima cameră. E un fum de te ustură ochii. Mahoarcă. Pe o masă sunt niște sticle goale și un pachet de cărți de joc. Pe pat dormea unul.
– Băh!!! Rag eu.
Nici un rezultat. Îi iau pulsul. Măcar e viu distrusul ăsta. Îl las acolo și trec în a doua cameră. Pe un pat stăteau doi porumbei. Dormeau îmbrățișați. El în niște izmene mizerabile și un tricou ce acum câțiva ani e posibil să fi fost galben sau alb. Nu sunt sigur. Bărbos, transpirat, slab. Genul care se ascunde după mătură. Zâna cu care împărțea patul avea un furou care se voia sexy. Era transparent și lăsa să se vadă niște lăptării voluminoase. „Minunata Dulcinee” avea picioarele dezgolite. Mai dispunea frumusețea asta și de o bogată mustăcioară. Cred că se bărbieresc amândoi dimineața în aceeași oglindă. Cum nu am vrut să tulbur somnul reparator de după orgasmele nocturne, am părăsit demn încăperea și casa asta de nebunii. Nu e aici tuberculosul. Nu-mi fac griji. Sigur dau de el. Face parte din munca mea să aloc timp și energie pentru ăștia care pun în pericol sănătatea publică. Numai de n-ar începe să-mi facă talente că el are drepturi și refuză internarea sau tratamentul. Că intră nervii mei în grevă și-l internez la Traumatologie în loc de Dispensarul TBC.
***
Sunt situații în care ești nevoit să faci prevenție sau educație cu forța. Sunt situații în care ai mâinile legate. Sunt situații în care nu ai de ales. Nu am toate soluțiile, dar cred că a face din educația pentru sănătate o prioritate națională ar fi un prim pas către o societate civilizată. Sunt extrem de trist și dezgustat când am de a face cu afecțiuni care ar putea fi evitate printr-un comportament sanogen. Fiecare om are drepturi, sunt de acord. Însă cred cu tărie că foarte mulți dintre cei care compun națiunea asta au nevoie, înainte de toate, să fie învățați lucrurile de bază. Igiena. Alimentația. Bunul-simț și, nu în ultimul rând, limba română.