– Bogdan Bulină a lăsat sportul cîmpulungean pentru a deveni șef de cabinet parlamentar
CSM „Rarăul” Cîmpulung Moldovenesc, instituție cu 10 secții sportive subordonată Consiliului Local al municipiului, a rămas fără director. Chiar dacă este un mare iubitor al sportului de orice tip și specialist în handbal, tînărul director Bogdan Bulină a preferat să schimbe echipamentul sportiv pe ținuta de birou, lumea sportului pe cea a politicii și stațiunea turistică montană pe capitala de județ. Bulină a demisionat din funcția de director de club la Cîmpulung Moldovenesc și în prezent este șef de cabinet parlamentar al senatorului PC Constantin Gheorghe, la Suceava. Demisia a fost depusă în urmă cu o săptămînă, dar informația nu a fost confirmată oficial de executivul local decît în ședința în plen a Consiliului Local de sîmbătă, 5 noiembrie. Executivul nu a precizat nici cînd a început și cînd expiră preavizul legal în cazul încetării contractului de muncă al directorului Bulină și nici cînd vor avea loc prezentarea unui raport de activitate al acestuia sau celelalte formalități pe care ar trebui să le urmeze părțile în asemenea cazuri.
Reuniți în ședință în plen „de îndată”, pentru a discuta o situație asemănătoare la o altă instituție subordonată Consiliului Local, obosiți și plictisiți după o ședință derulată din nou într-o sală neîncălzită, consilierii locali cîmpulungeni au refuzat să își prelungească întrunirea pentru a discuta la final și despre situația de la CSM „Rarăul”. În consecință, clubul va rămîne fără director pînă cînd legislativul cîmpulungean, singurul în măsură să desemneze un director interimar și să hotărască data concursului pentru ocuparea postului, se va reuni din nou, cel mai probabil la sfîrșitul lunii noiembrie. Întrucît în toată existența clubului au existat discuții aprinse între consilieri pentru desemnarea unui conducător al acestuia, este de așteptat ca situația generată de Bogdan Bulină să „încălzească” din nou atmosfera în Consiliul Local, cînd va fi discutată cu seriozitate. Potrivit primarului Gabriel Șerban, pînă atunci, operațiunile curente ale clubului vor fi coordonate de contabilul șef.