Clinica NORD, centru integrat de terapia durerii, a fost inaugurat la Suceava, cu o investiție de 2,5 milioane de euro



Clinica Nord din municipiul Suceava
Clinica Nord din municipiul Suceava

Primul centru integrat de terapia durerii din regiunea de nord a țării a fost inaugurat la Suceava, vineri, 11 noiembrie, investiția ridicându-se la 2,5 milioane de euro.
Clinica NORD, parte din Grupul Medical Provita, este dotată cu echipamente de vârf de gamă, parte dintre ele în premieră în această zonă a țării, oferind consultanții, diagnostic, intervenții noninvazive și servicii de recuperare medicală. Centrul este situat pe strada Putna, nr. 34, în apropierea Gării Burdujeni, și funcționează într-o clădire de 1.800 de metri pătrați, avându-l directorul general pe medicul sucevean Cătălin Lulciuc.
Potrivit acestuia, pe lângă echipamentele de ultimă generație, centrul vine și cu o abordare nouă pentru medicina din România – analiza multidisciplinară, de către mai mulți specialiști, a tuturor cazurilor.
„Am ales în echipa noastră medici profesioniști atât din punct de vedere al actului medical, dar mai ales din punct de vedere al calității umane. Pentru pacient, degeaba are un diagnostic corect, dacă nu-l înțelege și pleacă nedumerit. NORD va fi primul centru integrat de terapia durerii din nordul țării, asta înseamnă că vom face totul de la partea de diagnostic până la partea intervențională, finalizăm cazul. Ne mândrim îndeosebi cu partea de radiologie intervențională oncologică, iar prin metode minim invazive – putem să ardem, să topim tumori, să dezactivăm nervi care dor de la formațiuni tumorale – creștem calitatea vieții, chiar și la pacienții care sunt refuzați pentru că sunt în stadiu paliatic”, a punctat medicul Lulciuc la evenimentul de inaugurare.

Medicul sucevean Cătălin Lulciuc - directorul Clinicii NORD
Medicul sucevean Cătălin Lulciuc – directorul Clinicii NORD

Potrivit acestuia, clinica NORD aduce primul RMN 3 Tesla din zona de nord a țării, de o acuratețe superioară.
La fel de performant este și mamograful 3D, al clinicii Nord, care are o rată de detecție a cancerului cu 41% mai mare față de aparatele 2D existente în piață. De altfel, în noua unitate medicală va funcționa și un centru integrat de monitorizare, prevenție și diagnosticare a cancerului de sân: ecografie, mamografie, IRM de sân, consultație chirurgicală și anestezică.
Felicitări și încurajări, la evenimentul de inaugurare
La evenimentul de inaugurare, de vineri, au participat autorități locale și județe, directori de deconcentrate, reprezentanți ai Universității din Suceava, colaboratori, medici, dar și secretarul de stat în ministerul Sănătății Andrei Baciu.

Evenimentul de inaugurare a avut loc vineri, 11 noiembrie
Evenimentul de inaugurare a avut loc vineri, 11 noiembrie

Invitații i-ai felicitat pe reprezentanții Grupului Medical Provita pentru noua investiție, apreciind contribuția acestora la sistemul medical sucevean.
Ovidiu Palea, fondatorul Centrului Medical Provita București și singurul medic din țara noastră acreditat de Institutul Mondial al Durerii, a argumentat motivele care au stat la baza deciziei de a deschide un centru de terapia durerii în Suceava, și nu într-un alt oraș al țării.
„Ne-am dorit de ani de zile să dezvoltăm terapia durerii și intervențională la nivelul țării, însă aici am întâlnit oameni care într-adevăr își doresc asta, a fost multă susținere și dorință locală, pentru că lucrurile nu se fac cu investiții financiare, ci cu oameni. Și am găsit oameni aici care vor să învețe și vor să se dezvolte, să nu mai fie nevoie ca pacienții să vină la București. Medicina trebuie făcută local, în comunități, nu pe trenuri și pe avioane, la sute de kilometri.
Este nevoie de dezvoltarea investițiilor pe plan local în domeniu, iar aici am văzut foarte mult interes și susținere”, a arătat medicul Ovidiu Palea.
Acesta a mai punctat că sistemul privat este complementar spitalului de stat, cele două se susțin și se ajută.

Ovidiu Palea, fondatorul Centrului Medical Provita
Ovidiu Palea, fondatorul Centrului Medical Provita

Referitor la acest aspect, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a arătat că „cea mai bună soluție ca pacientul să fie mulțumit este concurența dintre sistemul privat și cel de stat”.
Acesta a mai punctat că Spitalul Județean, în care au fost investiți circa 85 de milioane de euro în ultimii 12 ani, mai are nevoie de un aviz de la Ministerul Sănătății pentru a fi transformat în spital clinic universitar, câștigând astfel un caracter regional, aspecte în favoarea pacienților.
De asemenea, Flutur a mai menționat că încurajează investitori pentru realizarea unui parteneriat public-privat pentru înființarea unui spital de recuperare la Suceava.
Despre alianța, colaborarea stat-privat, secretarul de stat Andrei Baciu a punctat că aceasta oferă accesabilitate la serviciile medicale, care este „cheia succesului și este cheia unei vieți sănătoase și îndelungate” și care este întâlnită în toate statele cu sisteme de sănătate moderne și eficiente.

Andrei Baciu - secretar de stat MS
Andrei Baciu – secretar de stat MS

Aparatura varf de gama
Aparatura varf de gama
Evenimentul de inaugurare a avut loc vineri, 11 noiembrie
Evenimentul de inaugurare a avut loc vineri, 11 noiembrie
Medicul sucevean Cătălin Lulciuc - directorul Clinicii NORD
Medicul sucevean Cătălin Lulciuc - directorul Clinicii NORD
Ovidiu Palea, fondatorul Centrului Medical Provita
Ovidiu Palea, fondatorul Centrului Medical Provita
Andrei Baciu - secretar de stat MS
Andrei Baciu - secretar de stat MS


Recomandări

„Împreună pentru viață”, campanie de strângere a 200.000 de euro pentru un aparat la ATI și amenajarea de spații de joacă la spital

„Împreună pentru viață”, campanie de strângere a 200.000 de euro pentru un aparat la ATI și amenajarea de spații de joacă la spital

Președintele CJ Suceava anunță că în județ sunt în total proiecte de patru miliarde de euro, subliniind că „și omul politic Gheorghe Flutur a avut un rol în alocarea fondurilor”