Răspuns

Clinica AKH din Viena a anulat transplantul de plămâni pentru fetița din Poiana Micului



Ileana are doar 8 ani și are nevoie de transplant
Ileana are doar 8 ani și are nevoie de transplant

Familia fetiței în vârstă de 8 ani care are nevoie de transplant de plămâni, Ileana Micuțaru, din localitatea Poiana Micului, trebuie să caute o altă clinică decât AKH din Viena pentru intervenția chirurgicală deoarece spitalul austriac a anulat transplantul programat pentru acest an. Ileana suferă de fibroză chistică (mucoviscidoză), are nevoie de transplant de plămâni și anul trecut Clinica AKH din Viena a acceptat să efectueze operația în 2018. Ministerul Sănătății, prin Direcția de Sănătate Publică Suceava, urma să deconteze costul operației și transportul copilului, care se ridică la aproximativ 120.000 de euro. Pentru acoperirea celorlalte cheltuieli (transportul și cazarea mamei, investigații suplimentare etc.), familia a apelat la ajutorul celor din jur.
De la începutul acestui an, familia Micuțaru a așteptat în fiecare zi să fie anunțată data la care fetița este programată pentru transplant. În locul scrisorii așteptate a venit însă alta, la începutul acestei luni, prin care reprezentanții clinicii anunță DSP că posibilitățile de a accepta pacienți pentru transplant de plămâni din țări care nu fac parte din fundația internațională Eurotransplant („non-Eurotransplant”) „s-au modificat semnificativ în ultimul an”.
”Eurotransplant as well as our own management board have taken a very negative attitude towards acceptance from patients from abroad and we therefore are not allowed anymore to accept patients for lung lungtransplantation from abroad” (Eurotransplant și propriul nostru consiliu de administrație au luat o atitudine foarte negativă cu privire la acceptarea pacienților din străinătate) și ca atare clinicii nu i se mai permite să accepte pacienți din străinătate pentru transplant de plămâni, se arată în răspunsul clinicii AKH către DSP.
Situații similare au fost în martie 2016 și martie 2017
Surse din Ministerul Sănătății ne-au declarat că o explicație ar putea fi scăderea drastică a numărului de donatori de organe din România, în urma scandalurilor din ultimii doi ani, legate de activitatea de transplant. Oricum eram pe penultimul loc la donarea de organe în Uniunea Europeană, cu 6,5 donatori la 1 milion de locuitori, în anul 2016, iar de atunci situația nu s-a îmbunătățit. Pe primul loc în Europa și în lume se află Spania, cu 43 de donatori la 1 milion de locuitor anual, urmată de Croația și alte țări europene.
În țara noastră nu există spitale și specialiști care să efectueze transplant pulmonar la copii. Cazurile erau rezolvate în Austria, la Clinica AKH, însă colaborarea a fost cu sincope. Atât în 2016, cât și în 2017, Eurotransplant le-a interzis medicilor austrieci să mai trateze români deoarece țara noastră nu donează, la rândul ei. Statul român a tot încheiat acorduri cu Eurotransplant, dar au funcționat limitat.
În martie 2016, directorul programului de transplant de la AKH Viena, prof. dr. Walter Klepetko, a venit în România și a vorbit despre „eforturile extraordinare” făcute pentru a ajunge la un acord, ”atât din partea Eurotransplant, a Ministerului Sănătății din România, cât și a clinicii AKH”. ”Vom putea opera 5-6 pacienți, dar nu vom putea satisface cererea mare din România. România trebuie să își dezvolte propriul sistem de transplant”, declara prof. dr. Klepetko.
El și prof. dr. Bruno Meiser, președintele Eurotransplant, au semnat atunci cu Agenția Națională de Transplant (ANT) o scrisoare de intenție, care în septembrie 2016 a fost prelungită pentru încă 6 luni.
La 31 martie 2017 efectele scrisorii de intenție s-au încheiat, iar AKH Viena a notificat Ministerul Sănătății, ANT și pacienții de încheierea cooperării cu pacienții români pentru efectuarea transplantului pulmonar.
Pentru Ileana explicațiile instituțiilor n-au nici un sens
În noiembrie 2017, ministrul Sănătății de atunci, Florian Bodog, anunța că „în acest an, pentru prima dată în istoria Ministerului Sănătății, s-a semnat acordul cu Eurotransplant pe o perioadă nelimitată. Acest acord oferă soluțiile de rezolvare a problemelor pentru pacienții cu transplant pulmonar care sunt mai puțini”.
„Perioada nelimitată” a durat până în martie 2018, când Eurotransplant și conducerea AKH au interzis din nou transplantul pentru pacienții din România.
Eurotransplant este o organizație non-profit internațională responsabilă cu încurajarea și coordonarea transplantărilor de organe în Austria, Belgia, Croația, Germania, Ungaria, Luxemburg, Țările de Jos și Slovenia.
Toate clinicile de transplantare, laboratoarele și spitalele implicate în transplantări din țările membre în care au loc donații de organe sunt incluse în programul de schimb. Eurotransplant ajută la coordonarea dintre aceste instituții cu scopul de a face mai eficientă distribuirea și alocarea organelor donate.
Pentru Ileana, însă, nu are nici o importanță cine și ce coordonează. Pentru ea contează că atunci când e ceață, plouă sau e frig, respiră cu dificultate pentru că plămânii mici îmbâcsiți cu secreții îngroșate din cauza bolii nu-i pot da tot aerul de care are nevoie. Copila suferă de mucoviscidoză, o boală genetică ce îi afectează plămânii, pancreasul, intestinele și ficatul și trimestrial are nevoie de tratament în spital. Transplantul de plămâni i-ar prelungi speranța de viață cu 20 de ani, dar intervenția nu este una ușoară și cel mai mare risc ar fi ca organismul copilului să respingă plămânii străini.


Clinica AKH din Viena a anulat transplantul de plămâni pentru fetița din Poiana Micului
Clinica AKH din Viena a anulat transplantul de plămâni pentru fetița din Poiana Micului
Ileana are doar 8 ani și are nevoie de transplant
Ileana are doar 8 ani și are nevoie de transplant


Recomandări

Personalul medical care va deservi elicopterul SMURD de la Câmpulung Moldovenesc va începe sesiunile de pregătire pentru misiuni aeromedicale

Dr. Raed Arafat și președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, la baza medicală cu elicopter SMURD de la Câmpulung Moldovenesc
Dr. Raed Arafat și președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, la baza medicală cu elicopter SMURD de la Câmpulung Moldovenesc

Raed Arafat afirmă că baza medicală cu elicopter SMURD de la Câmpulung Moldovenesc va fi operațională în maximum o lună

Dr. Raed Arafat afirmă că baza medicală cu elicopter SMURD de la Câmpulung Moldovenesc va fi operațională în maximum o lună
Dr. Raed Arafat afirmă că baza medicală cu elicopter SMURD de la Câmpulung Moldovenesc va fi operațională în maximum o lună

Dr. Raed Arafat afirmă că baza medicală cu elicopter SMURD de la Câmpulung Moldovenesc va fi operațională în maximum o lună

Dr. Raed Arafat afirmă că baza medicală cu elicopter SMURD de la Câmpulung Moldovenesc va fi operațională în maximum o lună
Dr. Raed Arafat afirmă că baza medicală cu elicopter SMURD de la Câmpulung Moldovenesc va fi operațională în maximum o lună