Consiliul Legislativ semnalează o serie de inadvertențe sau propuneri contradictorii în proiectul de revizuire a Constituției, atât în ceea ce privește Parlamentul, cât și în cazul referendumului sau raporturilor dintre șeful statului și Legislativ, precum și în cazul regimului proprietății.
În avizul favorabil asupra proiectului de revizuire a Constituției, obținut de MEDIAFAX, Consiliul Legislativ (CL) atrage atenția asupra sintagmei prin care este definit Parlamentul ca „for suprem de decizie al națiunii”, care ar intra în contradicție cu prevederea conform căreia suveranitatea aparține poporului român ce și-o exercită inclusiv prin referendum.
„Precizăm că soluția calificării Parlamentului drept «for suprem de decizie al națiunii» implică acordarea acestui organ reprezentativ a unei poziții superioare (supreme) în ceea ce privește exercitarea suveranității naționale, în raport cu voința poporului exercitată prin referendum. Avem în vedere faptul că art. 2 alin 1 potrivit căruia suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, precum și prin referendum, nu instituie o ierarhie a celor două modalități prin care poporul român își exercită suveranitatea”, precizează Consiliul Legislativ.
De asemenea, CL susține că este „discutabilă” și soluția propusă în proiectul de revizuire prin care este acordată o poziție supremă Parlamentului în raport cu voința poporului, „respectiv necesitatea existenței aprobării Parlamentului pentru inițierea referendumului”.
În plus, documentul sugerează o nouă analiză asupra prevederilor legate de numărul parlamentarilor, având în vedere că în proiectul de revizuire este menționat doar numărul deputaților, nu și cel al senatorilor.
O altă observație privește amendamentul care instituie o interdicție de înființare a unor noi grupuri parlamentare pe parcursul legislaturii, în afara celor care sunt constituite ca urmare a alegerilor.
„Norma propusă (…) potrivit căreia pe parcursul legislaturii nu se pot constitui grupuri parlamentare noi nu ține seama de textul noului alin 2, litera e) al art 70, care stabilește drept cauză de încetare a calității de deputat sau senator demisia din partidul politic sau formațiunea politică din partea căreia a fost ales sau înscrierea acestuia într-un alt partid politic sau altă formațiune politică. Așadar, în condițiile încetării calității de parlamentar, nu mai este posibilă constituirea de grupuri parlamentare noi pe parcursul legislaturii, motiv pentru care norma ar trebui eliminată”, susține Consiliul Legislativ.
Totodată, avizul CL remarcă o serie de contradicții între textele propuse în proiectul de revizuire în cazul raporturilor dintre președinte și Parlament, care au ca efect dizolvarea forului legislativ.
„Semnalăm ca textul propus (…) referitor la prerogativa Președintelui României de a dizolva Parlamentul, este în contradicție cu reglementările propuse la (…) procedura de învestire a Guvemului. Astfel, potrivit acestor noi texte, Președintele României ar urma să procedeze la dizolvarea Parlamentului numai după respingerea a trei solicitări de învestitură, nu a unei singure solicitări, astfel cum s-a reținut în text”, se arată în avizul citat.
„În acest context, precizăm că și textul propus la pct. 85, potrivit căruia Președintele dizolvă Parlamentul dacă o hotărâre în acest sens este adoptată cu votul a două treimi dintre membrii fiecărei Camere, este greșit, având în vedere, pe de o parte, faptul că cele două Camere nu pot adopta o hotărâre în acest sens, adică pentru dizolvare, întrucât atribuția de dizolvare aparține șefului statului, iar pe de altă parte, Camerele adoptă o hotărâre prin care se respinge solicitarea votului de învestitură, hotărâre care însă se adoptă în ședinta comună a celor două Camere, nu cu votul a două treimi dintre membrii fiecarei Camere, așa cum s-a reținut prin proiect. Se impune, de aceea, revederea și corectarea corespunzătoare a textului, realizându-se astfel concordanța textelor propuse”, apreciază Consiliul Legislativ.
Mai mult, CL semnalează faptul că pragul de 30% pentru referendum, în formularea proiectului de revizuire, se va aplica doar referendumurilor de consultare pe teme de interes național, nu și pentru revizuirea Constituției sau demiterea președintelui.
„Semnalăm că norma propusă (…) potrivit căreia referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale se aplică numai pentru referendumul organizat în condițiile art. 90, adică pentru consultarea poporului cu privire la probleme de interes național, întrucât numai această categorie de referendum este reglementată prin acest articol, neputând fi considerată ca având caracter de generalitate”, reține documentul.
În acest sens, CL susține că în cazul referendumului de demitere a președintelui trebuie corelate textele, deoarece în acest caz este stabilit doar cvorumul care trebuie îndeplinit pentru demitere, nu și condiția de validitate a referendumului.
Totodată, Consiliul Legislativ reține că „textul nu se poate aplica nici pentru referendumul organizat pentru revizuirea Constituției, deoarece această problematică face obiectul unui titlu distinct din Constituție, iar articolul 151 care reglementează procedura de revizuire nu suferă nicio modificare prin prezentul proiect”.
Mai mult, documentul menționează că procedura prin care este stipulată convocarea unui referendum pe probleme de interes național de către cetățeni nu-și găsește locul în capitolul legat de președinte, ci eventual în cel legat de suveranitatea exercitată de popor.
Consiliul Legislativ apreciază că o altă prevedere care ar putea depăși limitele revizuirii Constituției privește „despăgubirile echitabile”, noțiune care schimbă sensul reparării prejudiciului printr-o despăgubire echitabilă.
„Apreciem că prevederea potrivit căreia repararea prejudiciului urmează să se facă prin acordarea unei «despăgubiri echitabile» restrânge dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică în raport cu reglementarea actuală care dădea dreptul la repararea integrală a pagubei. Este de analizat, de aceea, dacă o astfel de reglementare se înscrie în limitele revizuirii Constituției”, se arată în avizul CL.
Observația privește alineatul 1 al articolului 52 din proiectul Constituției, care menționează că „persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea prejudiciului printr-o despăgubire echitabilă”.
O altă observație a CL privește eliminarea mențiunii din actuala Constituție prin care se reglementează abrogarea Constituției din 21 august 1965.
„Cu referire la modificarea art.153, prin care se propune eliminarea dispoziției de abrogare a Constituției României din 21 august 1965, este necesară păstrarea textului, astfel cum a fost adoptat în anul 1991, întrucât dispozițiile prezentului proiect se integrează în cadrul Constituției, nereprezentând un act normativ de sine stătător. De altfel, nici anterioara revizuire nu a operat modificări asupra acestui articol. De aceea, intervenția legislativă trebuie eliminată”, mai precizează Consiliul Legislativ.