Sprijin

CJ va acorda un spațiu pentru sediul Asociației Revoluția din Decembrie 1989 Suceava



Sprijin: CJ va acorda un spațiu pentru sediul Asociației Revoluția din Decembrie 1989 Suceava
Sprijin: CJ va acorda un spațiu pentru sediul Asociației Revoluția din Decembrie 1989 Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că instituția pe care o conduce va acorda un spațiu pentru amenajarea unui sediu al Asociației Revoluției din Decembrie 1989 Suceava. Anunțul a fost făcut în cadrul unei întâlniri pe care Gheorghe Flutur a avut-o cu reprezentanții acestei asociații și cu membrii familiilor eroilor morți în Revoluția din 1989.
Președintele asociației, Octavian Nestor, i-a spus șefului administrației județene că revoluționarii din județul Suceava nu au în momentul de față un sediu în care să se întâlnească, motiv pentru care Flutur a declarat că CJ poate oferi o încăpere în incinta Centrului Militar Județean.
Pe de altă parte, revoluționarii suceveni au sesizat faptul că în momentul de față membrii asociației sunt nevoiți să se deplaseze până la Piatra Neamț pentru a ridica biletele CFR gratuite oferite prin Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor.
„Suntem peste 80 de persoane, dintre care unii foarte bătrâni, care trebuie să mergem până la Piatra Neamț pentru a intra în posesia acestor bilete. Asta în condițiile în care până nu de mult biletele CFR puteau fi ridicate de la sediul Consiliului Județean Suceava”, a spus președintele asociației, Octavian Nestor.
În legătură cu această problemă, șeful administrației județene le-a solicitat liderilor revoluționarilor suceveni să organizeze o întâlnire la Consiliului Județean cu reprezentantul Guvernului care se ocupă cu distribuirea acestor bilete, astfel încât acestea să poată fi ridicate din Suceava.
Nu în ultimul rând, Gheorghe Flutur le-a solicitat reprezentanților revoluționarilor suceveni să organizeze mai multe întâlniri cu tinerii din județul Suceava pentru a le povesti modul în care s-au desfășurat evenimentele din decembrie 1989.
„În opinia mea, o zi ca 22 decembrie, mai ales după 20 de ani de la Revoluție, ar fi trebuit să fie organizată în așa fel încât să avem întâlniri în care copiii și tinerii să afle ceea ce s-a întâmplat atunci”, a spus Flutur.