Consiliul Județean Suceava va aproba în ședința de astăzi organizarea proiectului „Luna Diasporei”, care va deschide marele program de promovare anunțat de șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, intitulat „Hai în Bucovina”. Pe ordinea de zi a ședinței de azi a deliberativului se află aprobarea unui proiect de hotărâre prin care calendarul acțiunilor cultural-artistice se completează cu proiectul „Luna Diasporei”, care va avea loc în perioada 31 iulie – 31 august 2016. Proiectul este organizat de Consiliul Județean Suceava, Muzeul Bucovinei și Centrul Cultural Bucovina. Pentru organizarea acțiunilor din cadrul proiectului, consilierii județeni urmează să aloce o sumă de totală de 55.000 de lei, din care 30.000 de lei Muzeului Bucovinei și 25.000 de lei Centrului Cultural Bucovina.
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, precizează în expunerea de motive a proiectului de hotărâre că administrația județeană își propune să lanseze programul permanent „Hai în Bucovina”, care se va desfășura pe parcursul întregului an și care va debuta cu proiectul „Luna Diasporei”. Gheorghe Flutur precizează că acest proiect include și o serie de manifestări cultural-artistice menite să promoveze publicului valorile patrimoniului local, natură, meșteșugari, tradiții și gastronomie, „valori inseparabile și extrem de prețioase pentru toți românii, oriunde ar trăi ei”.
CJ va aloca 120.000 de lei pentru ediția de anul acesta a „Suceava Air Show”
Flutur a amintit că în cadrul proiectului sunt incluse o serie de acțiuni, cum ar fi redeschiderea Muzeului de Istorie, ca urmare a finalizării proiectului european „O clădire de patrimoniu – o clădire pentru mileniul III”, deschiderea unei expoziții permanente la Cetatea de Scaun a Sucevei, în care vor fi reconstituite momente din viața militară a cetății și din istoria Sucevei și a Moldovei Medievale, precum și acțiuni realizate în parteneriat cu alte instituții care să preia problemele sucevenilor din diaspora. Astfel, pe parcursul „Lunii Diasporei” vor avea loc întâlniri cu reprezentanți ai unor instituții și organisme de interes pentru problematica românilor din diaspora, invitați ai Consiliului Județean, cum ar fi Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est, Camera de Comerț și Industrie Suceava, Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Suceava, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.
Tot în cadrul acestui proiect vor fi organizate o serie de acțiuni culturale, respectiv recitaluri de muzică folk, prezentarea unor secvențe din piese de teatru având caracter istoric, precum și promovarea conceptului denumit simbolic „Ie din Bucovina”.
Gheorghe Flutur a precizat că acest nou proiect nu va genera costuri suplimentare pentru administrația județeană și se are în vedere utilizarea economiilor făcute până în prezent prin neparticiparea la evenimentul de promovare a Bucovinei de la Bruxelles și la târgurile de turism de la Katowice – Polonia și Constanța.
Șeful administrației județene a arătat că din aceleași economii se va aloca o sumă de 120.000 de lei și pentru ediția a V-a a evenimentului aviatic „Suceava Air Show”, care va fi organizat la finalul acțiunii „Luna Diasporei”, în data de 27 august 2016.





