– Pentru a primi titulatura de aeroport internațional este nevoie de investiții în sistemul de semnalizare, în modernizarea pistei și extinderea acesteia de la 1.800 la 2400 de metri
Deliberativul județean va aproba în ședința ordinară, programată pentru sfârșitul acestei luni, strategia de dezvoltare a Aeroportului „Ștefan cel Mare” Suceava, pentru ca acesta să se ridice la titulatura de aeroport internațional. Anunțul a fost făcut de președintele CJ Suceava, Gavril Mîrza, care a mai precizat că prin această strategie se dorește luarea unor măsuri și demararea unor investiții astfel încât aeroportul să îndeplinească toate condițiile pentru traficul internațional. „Vrem să stabilim o serie de măsuri, de investiții pentru perioada următoare, astfel încât Aeroportul să aibă toate condițiile de aeroport internațional”, a spus Mîrza. Președintele Consiliului Județean a menționat că este nevoie de investiții în sistemul de semnalizare, în modernizarea pistei și extinderea acesteia de la 1.800 la 2400 de metri. Trebuie spus că, de la sfârșitul lunii trecute, compania CARPATAIR a lansat, în mod oficial, începerea activității de transport internațional aerian de persoane de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava, către mai multe destinații din Europa. Astfel, pasagerii din județul Suceava, dar și din Botoșani, vor putea călători către oricare din destinațiile operate de compania Carpatair, din Italia (Napoli, Roma, Bologna, Florența, Ancona, Veneția, Verona, Milano, Torino), Germania (Munchen, Stuttgart, Duseldorf, Frankfurt), dar și spre destinații din Republica Moldova, Ucraina sau Ungaria.





