CJ Suceava a aprobat asocierea cu Primăria Cajvana pentru construirea unui dispensar nou. Șoldan spune că în alte nouă localități vor fi construite centre medicale zonale

CJ Suceava va aloca o sumă de 9,5 milioane de lei pentru construcția unui centru medical modern în orașul Cajvana, în care va funcționa și o substație de salvare
CJ Suceava va aloca o sumă de 9,5 milioane de lei pentru construcția unui centru medical modern în orașul Cajvana, în care va funcționa și o substație de salvare

Consiliul Județean Suceava a aprobat, miercuri, asocierea cu Primăria Cajvana în vederea construirii unui dispensar medical uman nou în acest oraș. Proiectul de hotărâre aprobat în ședința deliberativului a fost inițiat de președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, care a precizat că instituția pe care o conduce va aloca din bugetul propriu o sumă de 9,5 milioane de lei pentru construcția dispensarului din Cajvana.

Șoldan a precizat că acesta este primul proiect dintre cele care se vor realiza în următorii trei ani în județul Suceava pentru construirea unor centre medicale zonale. „În campania electorală am vorbit despre acele centre de permanență în județ. Am identificat deja primul centru unde poate fi făcut, în orașul Cajvana. În această locație va funcționa și o substație de salvare care va deservi întreaga zonă. Și vom continua în perioada următoare să venim cu parteneriate împreună cu comunitățile locale din județul Suceava pentru a identifica cel puțin alte nouă localități unde să facem aceste dispensare zonale pentru a putea deservi întreg județul”, a spus șeful administrației județene.

Făcând referire la noua investiție din Cajvana, Gheorghe Șoldan a spus că CJ Suceava va sprijini financiar construcția dispensarului deoarece actuala clădire, prin dimensiunile sale limitate și starea necorespunzătoare din punct de vedere funcțional și structural, nu mai corespunde cerințelor de siguranță și igienă pentru desfășurarea actului medical.

„În aceste condiții, cei peste 10.300 de locuitori ai orașului Cajvana sunt nevoiți să se deplaseze la Spitalul Municipal Rădăuți sau la Spitalul Clinic Județean de Urgență <Sfântul Ioan cel Nou> Suceava, ambele situate la aproximativ 28-33 km distanță. Ca urmare, actualul dispensar uman, prin dimensiunile reduse și vechime, fiind construit în 1964, este neconform cu standardele funcționale și de siguranță și nu mai poate deservi în mod adecvat populația. Din acest motiv este necesară demolarea construcției existente și înlocuirea cu un edificiu nou și modern”, a precizat șeful administrației județene.

El a arătat că noua clădire va fi construită pe terenul pe care se află actualul dispensar medical. Gheorghe Șoldan a mai adăugat că în condițiile în care pentru construcția noului dispensar nu a fost accesat nici un program de finanțare, investiția era prevăzută a fi susținută din bugetul local, eventual prin finanțare multianuală.

Recomandări

Șoldan anunță că CJ Suceava se va asocia cu Primăria Cajvana pentru construirea unui nou dispensar medical uman în acest oraș

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, l-a felicitat pe Gheorghe Șoldan pentru finalizarea cabinetului stomatologic pentru copii de la Spitalul Județean Suceava

Șoldan anunță că Aeroportul Suceava intră în noua etapă de dezvoltare majoră prin construcția noului terminal și operaționalizarea sistemului ILS CAT III

Șoldan atrage atenția că proiectul centurii Humorului riscă noi întârzieri după ce premierul Bolojan a cerut din nou reducerea costului investiției

Guvernul României amână pentru a doua oară aprobarea indicatorilor pentru construcția centurii orașului Gura Humorului