Lunile decembrie și ianuarie sunt cele mai disputate la români, pentru că, pe parcursul lor, poporul se scindează-n două: o parte îi aniversează comemorarea lui Ceaușescu, iar cealaltă îi comemorează aniversarea. Eu sunt de părere că nemurire mai vârtoasă ca asta nu s-a mai pomenit, și dac-o ține tot așa, Ceaușescu își va împlini vechea năzuință de a fi încadrat, în loja de onoare, de Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul și Mircea cel Bătrân. Dar până una-alta, să-i urăm cu toții la mulți ani și tot ce-și dorește, alături de cei dragi, care l-au urmat fie simultan (asta da fidelitate de soție!), fie la intervale mai mici sau mai mari de timp (copiii, ceva mai neascultători, ca toți copiii!). Să nu fi fost acei plumbi reci de lângă zidul Târgoviștei, acuși, pe 26 ianuarie, cizmarul care-a încălțat o țară ar sufla ca viforul în cele 91 de lumânări din tortul aniversar, iar noi am sta la televizor, să-l vedem cum suflă. Pentru 91 de lumânări îți trebuie bojoci, nu glumă, dar el nu de bojoci ducea lipsă. Ce soartă ironică! Să șezi o viață încheiată cu mâna în beregata capitalismului, iar gloanțele care-ți semnează ordinul de plecare să fie de-ale tale, comuniste, dureroase ca niște izbituri împerecheate de seceră și ciocan.
Eu cred că Ceaușescu ne urmărește de pe lumea cealaltă, uitându-se la noi ca la o piesă de teatru. Stă în halat și papuci, holbându-se la spectacol, cu o ceașcă de ceai într-o mână. Păcat că-n cealaltă mână nu ține un pix sau o tastă de calculator, fiindcă tare mi-ar fi drag să-i citesc impresiile. Chiar, dacă tot prostul ține azi un blog, unde povestește cum se spală pe dinți și se scarpină în fund, nu-nțeleg de ce Nicolae Ceaușescu nu întreține și el un blog, unde să comenteze prestația foștilor tovarăși din PCR. Să disece sinusoidele amicului uneltitor Iliescu ori aplecarea spre cele lumești, tipică pentru Băsescu.
Mai ales că, acum, de când pe tărâmul celălalt au ajuns personalități precum Dan Marțian, Sașa Bârlădeanu, Dan Iosif, Toni Iorgovan sau generalul Gușă, marele cârmaci se poate și documenta mai bine în privința anumitor evenimente pe care, la vremea lor, nu le vedea tocmai în clar.
