Indiferent că e vorba de bătăi cu frișcă sau concursuri de gândaci, cert este că gurmanzii amatori de senzații tari au ocazia să trăiască experiențe de neuitat în unele dintre cele mai ciudate restaurante de pe Mapamond.
Pentru a veni în întâmpinarea turiștilor amatori de senzații gastronomice și nu numai de neuitat, site-ul IgoUgo.com a realizat un inedit top al celor mai ciudate evenimente din lume.
Un exemplu elocvent este Marea Bătălie cu Frișcă, desfășurată la Olomouc, în Republica Cehă. Aici, participanții „înarmați” cu vase de frișcă sunt împărțiți în două. După numărătoare inversă, echipele aleargă unele spre altele pentru a se întâlni în centru, unde are loc mare înfruntare.
O altă experiență care nu trebuie ratată de turiștii dornici de aventură ar fi servire mesei la Restaurantul Toaletei din Taipei, Taiwan. Mâncarea servită aici este foarte bună, prețurile sunt acceptabile, singura problemă ar fi modul de prezentare. „Servirea mesei în acest restaurant a fost o experiență cel puțin unică. Stai așezat la o cadă (masa) și de jur împrejur sunt vase de toaletă (scaune). Mâncarea este servită tot într-un closet în miniatură”, au povestit clienții restaurantului.
Și pentru a rămâne în temă, de o experiență similară au parte și cei care ajung la Shot Cafe, în Riga, Lituania. Potrivit celor care au văzut cu propriii ochi aceste meleaguri, Shot Cafe are de departe cea mai tare toaletă din lume. Aceasta este iluminată în funcție de starea de spirit și schimbă culoarea, de la roșu aprins la albastru închis sau verde pal.
Cu degetul în coktail
Și pentru că tot e vacanță și copiii trebuie să aibă parte de vacanța lor.
De exemplu, în Austin, Texas, adulții și copiii se adună an de an pentru a sărbători ziua de naștere a măgărușului Aiurel, prietenul fictiv al ursulețului Winnie. ” Ziua lui Aiurel se celebrează de peste 40 de ani aici, în Austin. Se intră gratuit, iar banii strânși din vânzarea de mâncare, băuturi, picturi pe față și altele sunt donați organizațiilor locale non-profit. Sărbătoarea se ține în Pease Park, aproape de centru, precizează sursa citată.
Turiștii cu un „stomac de fier” nu pot rata o vizită la Downtown Hotel Sourtoe Cocktail Club din Dawson City, Alaska. Aici ei pot savura o băutură care conține un deget de la piciorul unui om, păstrate de hotel pentru aceste ocazii. Pentru a nu încălca regulile locului, consumatorii trebuie să atingă cu buzele degetul sărat.
O experiență nu la fel de scabroasă pot trăi turiștii care servesc masa la Restaurantul Verzelor și Prezervativelor din Bangkok, Thailanda. În ciuda numelui, este vorba de un restaurant normal, unde după cină, clienților le este servit și un prezervativ. Încasările obținute de acest local sunt donate pentru Asociația de Dezvoltare a Populației și Comunității.
Baie în vin roșu
Londonezii nu puteau nici ei lipsi de pe lista de ciudățenii. Pentru ei, sărbătoarea „Mardi Gras”, supranumită și „marțea clătitelor” și care pică întotdeauna cu 47 de zile înaintea Paștelui catolic, este o zi cu totul deosebită. În această zi au loc în capitala Marii Britanii popularele Curse ale Clătitelor, unde participanții trebuie să poarte un costum cât mai dubios și să aibă o poftă cât mai mare de clătite.
Iubitorii de vin au ocazia să se desfete în licoarea lor preferată la baia „Beaujolais Nouveau” în Hakone, Japonia. Aici ei se poate relaxa într-o piscină cu vin roșu la umbra muntelui Fuji.
Americanii nu se lasă nici ei mai prejos când vine vorba de experiențe gastronomice inedite. De exemplu, la Cafe Gratitude, din San Francisco, California, cuvântul de ordine este „gratitudinea”, pentru că în cazul în care nu vă manifestați recunoștința, riscați să rămâneți nemâncat. Un alt element inedit este numele mâncărurilor. De exemplu, una dintre cele mai populare specialități este salata „Sunt abundentă”, extrem de populară printre clienți.
În cazul în care vă petreceți concediul la Antipozi, mai precis la Brisbane, nu trebuie să ratați o vizită la Story Bridge hotel . Aici vă puteți achiziționa propriul gândac de bucătărie, cu care să participați la cursele de BYO Roach, adevărate evenimente sportive, de unde nu lipsesc suporterii, gălăgia și tensiunea de rigoare.