„Cireșul amar”, sau amintiri din Udeștiul de altădată

Valeriu Cimpoieș, un avocat octogenar, veteran de război cu origini udeștene, autor printre alte scrieri a unei monografii sentimentale a localității sale de baștină („Cartea satului meu”, publicată în anul 1996), a scos recent de sub tipar, la Editura „Mușatinii” Suceava, sub egida Asociației Culturale „Arhimandrit Dionisie Udișteanu” (ultima carte la care un alt udeștean, regretatul Mircea Motrici, apare în calitate de consilier editorial) un volum cu schițe și povestiri cu titlul „Cireșul amar”. Cartea, care mi-a parvenit prin intermediul unui mai vechi colaborator, Jenică E. Roșu, și el autor de scrieri retro-nostalgice („Fotografii povestite”, Editura „Mușatinii – Bucovina viitoare”, 1998), cuprinde o serie de portrete și întâmplări care se circumscriu autobiografic. O veritabilă galerie de portrete din care nu lipsesc „Mama” (pe care autorul o socotea „cel mai iscusit om din Udești”), „Bunica” (cea măruntă și surdă care „mergea încovoiată și căta cu luare-aminte fiecare locușor cu toiagul”, care, după ce a împlinit suta de ani, s-a pregătit cum se cuvine pentru „călătoria cea lungă”), dar și câteva personaje din sat precum „Gheorghe Rață” (văcarul satului, care venea la Suceava, la iarmarocul de Sânziene, și care, la aproape 70 de ani, se ținea încă bine, „ înalt, ciolănos și uscat, cu gâtul gros și cu nările adânci, păroase”, care-și lepăda căciula „răscoaptă de vreme” când se primenea de vară și „lua pe cap o pălărie în formă de stog, cu gardinile mâncate de ploi”, iar „în locul sumanului dupuros îmbrăca un pieptar de berbec”, un bătrân care, luându-se la trântă de Duminica Tomii, „când se alegea trântașul satului” cu doi frați, s-a pomenit cu brăcinarul rupt în hârjoană și, deși bernevecii „s-au lăsat pe glezne până jos la oul piciorului”, a ieșit învingător din luptă), „Vetunia” (care băga „strechia în bărbați”), „Grigore Ahrănăcioaii” („mic de stat și slab ca un vreasc”) sau bietul „Tremurici” (sărmanul pădurar de pe „Ciuhă”, care „umbla desculț de cum se lua omătul și până toamna târziu, căci D-zeu se milostivise și-l dăruise cu tălpi late și bătucite”, cu „cămașa de cânepă, murată în zer ca a ciobanilor” pe care „n-o mai spăla decât rar, căci baba îi murise de câțiva ani”, cu „pălăria țuguiată tare, fără culoare de atâta purtare și cu vârful peticit”, care și-a sfârșit zilele în fântâna lui Furtună). O suită de personaje „creionate” psihologic și fizionomic cu un veritabil talent de portretist, „crochiuri” care alcătuiesc împreună o galerie cu chipuri din lumea satului bucovinean, chipuri cărora li se adaugă o serie de întâmplări care, pe lângă faptul că au marcat biografia autorului, conservă memoria faptelor, a oamenilor și a locurilor de altădată. Aflăm din amintirile nostalgice ale autorului cum se făcea tocmeala „la târg”, cum a fost la plebiscitul din 1938 (când udeștenii au mers la Ițcani să voteze pentru Constituție), cum petreceau sătenii sărbătoarea de Anul Nou, cum erau jocul și hora satului, balurile și picnicurile, clăcile de desfăcat păpușoi, de tors sau de scărmănat lână, buci sau pene de gâscă, pătrundem în atmosfera cârciumilor satului („Capșa” din Udești, unde „nu se bea holercă rău mirositoare” ci rachiu de secară, rom Jamaica, kidiș, coniac sau bere de Rădăuți și vin la sticle înfundate și „facem cunoștință” cu Dorța, cârciumăreasa „înaltă și dreaptă, totdeauna în catrință și ie…plăcută, zâmbitoare și binevoitoare”, dăruită cu acel „vino-încoace care atrăgea mușterii”. Mai aflăm despre vremurile când banda lui Coroi călca pădurile Dumbrăvenilor, sau despre Haim, ovreiul, care le sufla găinilor „dinapoi, la târtiță ca să vadă cât sunt de grase”, ori despre prăvălia cu bucluc din Suceava, deasupra ușii căreia scria „haina face pe om”. Cât despre „cireșul amar”, cel care a dat titlul volumului, nu vom spune nimic; e bine să-i facem curioși pe cititori.