Circulația pe podul de peste râul Suceava, de la Verești, a fost închisă total

Podul de peste râul Suceava, care face legătura între Udești și Verești, de pe drumul județean 208D, a fost închis total circulației rutiere începând cu ziua de miercuri, 9 ianuarie.
Măsura a fost luată de administratorul drumului, respectiv Consiliul Județean Suceava, deoarece nu mai prezenta siguranță pentru traficul rutier.
În urmă cu mai multe luni, traficul rutier a fost restricționat pentru mașinile cu tonajul mai mare de 7,5 tone, dar cum această măsură nu a fost respectată, podul s-a deteriorat și mai mult și în anumite zone există chiar riscul de prăbușire.
Podul de la Verești a fost grav afectat de inundațiile din 2010 și a fost redeschis pe 1 decembrie 2011, dar numai după 7 ani a fost închis din nou.
Pentru lucrările de reparații ale podului, reprezentanții Consiliului Județean Suceava au organizat o licitație la care nu s-a prezentat nimeni. În aceste condiții, licitația trebuie reluată, ceea ce înseamnă că cel puțin 3 luni circulația pe acest pod va fi închisă total.

Recomandări

Șoferiță băută, prinsă de polițiști după ce a încercat să scape, intrând cu mașina pe un drum accidentat

Șoldan anunță lansarea licitației pentru noul terminal de 10.000 de metri pătrați al Aeroportului Suceava