Circulația, întreruptă pe toate autostrăzile și pe opt drumuri naționale. Zboruri și trenuri anulate

Circulația a fost întreruptă pe toate cele trei autostrăzi, precum și pe opt drumuri naționale, din cauza viscolului, potrivit Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR). Mai multe zboruri și trenuri au fost amânate din pricina viscolului, informează Mediafax.
Șoferilor li se recomandă că, în cazul în care călătoriile cu automobilul nu sunt absolut necesare, să nu pornească la drum. Dacă însă deplasările nu pot fi amânate, o condiție obligatorie pentru a le efectua este echiparea corespunzătoare a autovehiculelor pentru circulația în condiții de iarnă (anvelope specifice sezonului, lanțuri antiderapante, lopată, săculeț cu nisip, rezervă de combustibil,
sistem de climatizare – dezaburire funcțional etc.).
De asemenea, conducătorii auto sunt sfătuiți ca înaintea începerii deplasării să se intereseze cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgă și situația meteorologică prognozată.
Circulația a fost întreruptă pe toate cele trei autostrăzi, precum și pe opt drumuri naționale, din cauza viscolului, potrivit Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR).
Circulația este închisă pe toată lungimea A1 București – Pitești și A3 București – Ploiești, iar pe A2 (București – Constanța), între București și Fetești.
Totodată, circulația a fost întreruptă pe DN 1D (Albești, Argeș – Urziceni, Ialomița), DN 2 (Urziceni, Ialomița – Focșani, Vrancea), DN 22 (Râmnicu Sărat, județul Buzău – Brăila), DN 23B (Măicanești – Ciorăști, județul Vrancea), DN 2B (Buzău – Rosetti, județul Buzău), DN 2C (Costești – Padina, județul Buzău), DN 2N (Bogza – Căiata – Dumbrăveni, județul Vrancea) și DN 67C (Novaci – Rânca, județul Gorj).

Recomandări

Toate drumurile din județul Suceava sunt deschise circulației rutiere. Drumarii, Poliția și ISU Suceava acționează în permanență pentru menținerea viabilității drumurilor

Prefectura Suceava susține extinderea cu încă o bandă a drumului național DN 2, la Dărmănești și Pătrăuți