Circulația din municipiul Suceava, care, mai ales după închiderea drumului spre Șcheia, se desfășoară bară la bară în multe momente ale zilei, aproape că se blochează atunci când apar tamponările, inevitabile în condițiile aglomerației de pe străzi. Polițiștii spun că din cauză că stau mult în trafic, șoferii sunt tentați să forțeze intrarea într-o intersecție sau să facă alte manevre periculoase, iar coliziunile pot apărea în orice moment. Dacă în cazul coliziunilor ușoare conducătorii auto pot pleca mai departe, prezentându-se ulterior la poliție, când este vorba de tamponări mai serioase mașinile rămân la fața locului, astfel că traficul se aglomerează imediat. Din păcate, coșmarul este abia la început, drumul de la ieșirea din municipiul Suceava spre Șcheia urmând a fi închis cel puțin două luni de acum încolo.
S-a grăbit să intre în intersecție și a lovit o salvare O tamponare petrecută ieri dimineață, în jurul orei 10.00, în apropiere de Primăria Suceava, a sufocat în scurt timp circulația, polițiștii venind imediat la fața locului pentru a dirija mașinile și a putea debloca traficul.
Un șofer din Udești, Vasile R., aflat la volanul unui autoturism Skoda, a încercat să iasă de pe strada Mărășești pe Bulevardul 1 Mai, intrând în coliziune cu o salvare, marca Mercedes, condusă de Constantin C., dinspre centrul orașului. În urma impactului, nimeni nu a fost rănit, bolnavul din salvare fiind preluat imediat de o altă ambulanță și dus către Spitalul Județean. Polițiștii au stabilit că tamponarea s-a petrecut din cauza șoferului din Udești, care a intrat în intersecție fără a acorda prioritate.
Pentru șoferii care au trecut în următoarele minute prin zonă, circulația a devenit un calvar, fără ca cineva să poată rezolva cumva această problemă.
În medie, în municipiul reședință de județ se petrec zilnic 15-20 de tamponări, însă au fost zile în care polițiștii de la Biroul de Tamponări din cadrul Serviciului de Poliție Rutieră Suceava au avut de soluționat și câteva 30 de astfel de evenimente rutiere.






