Turism

Circa 80 de pelerini pe bicicletă din județele Moldovei au ajuns la Cacica

80 de pelerini din județele Moldovei au ajuns la Cacica
80 de pelerini din județele Moldovei au ajuns la Cacica

Aproximativ 80 de tineri au venit în pelerinaj în județul Suceava, pe bicicletă, având ca destinație Basilica Minor din Cacica, care astăzi își sărbătorește hramul de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului. Tinerii, majoritatea romano-catolici, au plecat din Roman în dimineața zilei de sâmbătă și au ajuns la intrarea în județul Suceava după aproape opt ore de mers. Tinerii pelerini erau îmbrăcați în tricouri verzi cu sigla proiectului turistic „Pelerin în Bucovina”.
La intrarea în județ, pelerinii pe bicicletă au fost întâmpinați de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, acesta oferindu-le câte o plăcintă și o sticlă de apă minerală.
„Suntem la intrarea în județul Suceava și pe poarta de aici de la Drăgușeni scrie frumos «Hai în Bucovina». Mă bucur că mulți ne-au ascultat și au venit, și continuă să vină, în Bucovina. Astăzi primim pelerini, tineri care vin din județele Moldovei și care se îndreaptă spre Basilica Minor din Cacica, unde luni, pe 15 august, este hramul Adormirea Maicii Domnului”, a declarat Gheorghe Flutur.
Acesta le-a înmânat tinerilor veniți de la Roman diplome de „Pelerini în Bucovina”.
La rândul său, unul dintre preoții care a însoțit grupul de pelerini, Iulian Roca, a explicat că pelerinajul spre Cacica este o inițiativă inedită, precizând că tineri din toate județele Moldovei au dorit să participe la această formă de pelerinaj.
„Este o formă pelerinaj care se face și cu anumite sacrificii și renunțări. Până la urmă putem vorbi și despre un parcurs de credință, care te face să participi într-un fel nou la slujbă”, a spus preotul Iulian Roca.
Câteva zeci de pelerini au plecat ieri din Gura Humorului spre Cacica
De asemenea, în cursul zilei de ieri, din fața Casei Pelerinului din Gura Humorului, câteva zeci de tineri au plecat la rândul lor spre Basilica Minor din Cacica, la start fiind prezent și președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur. De precizat că tinerii plecați de la Gura Humorului au făcut joncțiunea cu grupul de pelerini veniți de la Roman, plecând împreună spre Cacica. Pelerinii veniți de la Roman au ajuns la Cacica după un traseu de 120 de kilometri. Pelerinii ajunși la Cacica au asistat, în cursul serii, la „Sfânta liturghie pentru tineri, seminariști și persoane consacrate”. Tot duminică seara, pelerinii veniți la Cacica au putut să asiste și la un concert extraordinar de muzică religioasă susținut de Corul Madrigal. Ziua de ieri s-a încheiat la Cacica cu o procesiune cu lumânări în jurul bisericii Basilica Minor.
Și la Mănăstirea Putna, pelerinii veniți de ieri seara au avut parte de diverse evenimente culturale. Astfel, începând cu ora 16:30 în parcarea mănăstirii a fost jucată piesa de teatru „Apus de soare”, spectacolul fiind susținut de actorii Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani.
Flutur estimează că în județ sunt circa 20.000 de turiști
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că în această perioadă, în județ sunt aproximativ 20.000 de turiști. Flutur a spus că cele 10.000 de locuri din unitățile de cazare clasificate sunt ocupate, și a estimat că alte 10.000 de persoane sunt cazate în case țărănești sau la rude.
Pe de altă parte, el a precizat că astăzi, după slujba oficiată cu prilejul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului de la Mănăstirea Putna, începând cu ora 12:30, credincioșii vor putea asista la un concert de muzică sacră susținut de Corul Madrigal.
Gheorghe Flutur a amintit că turiștii veniți în județul Suceava au posibilitatea să circule și cu trenul de epocă „Moldovița”, pentru ziua de astăzi acesta având un traseu special, pentru transportul pelerinilor către Basilica Minor din Cacica și Mănăstirea Putna. Trenul va pleca la ora 9:05 din Gara Burdujeni și va ajunge în Cacica la 10:36. După o pauză de aproape trei ore, trenul va pleca din Cacica, la ora 13:26, către Putna, unde va ajunge la 18:21. De la Putna trenul va pleca spre Suceava la ora 20:20 și va ajunge în Gara Burdujeni la ora 00:18.

Pelerini
Pelerini
Tinerii au parcurs cu bicicleta traseul de la Gura Humorului la Cacica
Tinerii au parcurs cu bicicleta traseul de la Gura Humorului la Cacica
Pelerinii veniți de la Roman au fost întâmpinați de Gheorghe Flutur