Dacă italiana ”cucina povera” a reușit să dea lumii întregi rețete celebre azi, precum pizza ori polenta, bucătăria săracului de pe la noi nu este mai prejos în simplitate și savoare. Chiar dacă mămăliguța și polenta sunt surori, rețetele bucătăriei românești rurale nu sunt, din păcate, la fel de cunoscute. Această rețetă moldovenească veche, ghid simplu pentru realizarea unui preparat consistent, cu gust de nuci și de vacanță de vară, nu face excepție, iar norocoșii au auzit de acest preparat rustic numai dacă l-au savurat în copilărie în vreun sat.
Avem nevoie de:
2 căni de lapte, 2 căni de miez de semințe de dovleac, o linguriță de sare (sau două linguri de miere), un boț de mămăligă rece, opțional zahăr și smântână.
Preparare:
Punem miezul de sâmburi de dovleac într-o tavă, fără grăsime, la cuptor, la 180 de grade, să se rumenească ușor, amestecând din trei în trei minute, să nu se ardă. Dacă nu avem cuptor, prăjim sec sâmbureii în tigaie, amestecând mereu. După ce s-au răcit complet, îi măcinăm fin ca o făină. Fierbem laptele, adăugăm făina de semințe prăjite și amestecăm intens, până devine ca o cremă maronie. Dacă vrem o gustare sărată, adăugăm o linguriță de sare. Dacă vrem un desert, punem miere după gust. Punem cirul cald în strachină de lut încălzită, putem să îl garnisim cu puțină smântână dulce și îl servim cu mămăligă rece.