SONET DE SUFLET
Atunci când ne zâmbește Dumnezeu
Speranța este fără de sfârșit
Și n-avem voie să gândim greșit,
Din chip cioplit făcându-ne vreun zeu.
Pentru-ncercări ce ne-au învrăjmășit
Iubirea e precum un alizeu,
Dar trebuie puteri de semizeu
Să nu rămâi, în suflet, răvășit.
Pe oamenii ce spun povești măiastre,
Păstrând ascuns ce este-ntunecat,
Să-i alungăm spre zările albastre
Și, învingând minciuna din păcat,
Să-mbrățișăm, în sufletele noastre,
Pe cei ce ne iubesc cu-adevărat.
Constantin MOLDOVAN
***
SONET RĂTĂCIT
Că oamenii mai pot gândi greşit,
Murdar, urât sau cum mai vrei să spui,
Se-ntâmplă, dar nu-i pasă nimănui
Și tocmai de aceea sunt scârbit.
Noi înşine greşim făcând ,,statui’’,
Pătrunşi de-un sentiment nedefinit,
Realizând abia într-un sfârşit
Când de-amăgiri, în suflete, sătui,
Îl vom ruga, spăşiţi, pe Dumnezeu –
Că știe ce faci tu şi ce fac eu –
Să ne înveţe, iar, să preţuim
Sinceritatea gândului, iubirea
Şi să ne ierte toată rătăcirea…
Mai este încă timp să ne trezim!
Constantin MOLDOVAN
***
SONET PRIMĂVĂRATIC
Nu mai e mult și vine primăvara
Cu lacrimi de zăpezi, cu ghiocei,
Iar eu zâmbind, rugându-mă la zei,
Eliberez din sufletu-mi povara
De gânduri, dar păstrez într-un crâmpei
De vis, măcar atunci când vine seara,
Iluzia, ce este semnatara
Poveștilor lipsite de idei.
Voi fi prieten bun, din nou, cu mine,
Crezând, așa cum știu, în ce e bine,
Chiar dacă răul o să mai persiste
Și scuturând de pulberi amintirea
Mă voi juca, prin versuri, de-a iubirea…
Dar jur să nu mai scriu poeme triste!
Constantin MOLDOVAN
Până săptămâna viitoare vă doresc să fiți iubiți, iubind!
