– „Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, care din Tatăl purcede…”
Sfântul Duh este cea de a treia Persoană a Sfintei Treimi, „căci Trei sunt care mărturisesc în Cer: Tatăl, Cuvântul și Sfântul Duh, și aceștia, Una sunt” (I Ioan 5, 7), Tatăl est făcătorul (art. 1 din Simbolul Credinței), Fiul, Cel născut din Tatăl mai înainte de veci este „Răscumpărătorul” (art. 2), iar Sfântul Duh – „carele din Tatăl purcede” (art. 8) este „Sfințitorul”. Deci, un singur Dumnezeu în trei fețe sau persoane, asemenea soarelui care are „discul”, căldura și razele, sau cărămizii din exemplul Sf. Spiridon, care în constituirea ei a avut pământ, apa și căldura; sau alt exemplu patristic, timpul care este format din trecut, prezent și viitor, sau un alt exemplu dat nouă de Sf. Ioan Teologul care zice: „Trei mărturisesc pe pământ: Duhul, apa și sângele, și aceștia trei la fel mărturisesc” (I Ioan 5, 8).
Lucrarea în lume a Sfântului Duh se vede din mai multe locuri. Așa, de pildă, în lumina existenței noastre pământești, a lumii, a creațiunii. „Duhul lui Dumnezeu se purtă pe deasupra apelor” (Fac. 1, 2). De asemenea, ca „dătător de viață” cum spune Sf. Ioan Teologul (Ioan 6, 63). Sfîntul Duh înnoiește fața pământului ne spune psalmistul (Psalm 103, 31); El ne întărește cu harul Său (Ioan 3, 8), El ne sfințește (I Cor. 6, 11) și ne călăuzește în tot adevărul (Ioan 16, 13).
Sub acest aspect, orice schimbare în bine, orice rugăciune care se înalță către Creatorul Dumnezeu (cf. Rom. 8, 26-27), orice inspirație, contemplare sau realizări fructuoase în calea perfecțiunii spirituale sunt opera Sfântului Duh. După cum mărturisesc sfinții autori ai Scripturii, Duhul Sfânt ilustrează cele mai importante momente din revelația divină – asupra vieții noastre sufletești. Amintim doar numai câteva, printre care: „Duhul a grăit prin prooroci” (Rom. 12, 6; I Cor. 12, 4-11; 13, 7), sau ca vase alese ale Providenței (David II Regi 23, 2; – Moisi II Cronici 1, 2; Iudit 3, 6). „Niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinți ai lui Dumnezeu au grăit, purtați fiind de Duhul Sfânt” (II Petru 1, 21). Duhul Sfânt i-a insuflat pe profeți (cf. Isaia 32, 15; Ezechil 11, 19; Zaharia 12, 10; Matei 3, 11; Luca 3, 16), le-a luminat mintea și i-a făcut să înțeleagă cele cerești, să vadă cele viitoare, să vorbească oamenilor și să scrie toate cele privitoare la venirea lui Mesia, la întruparea lui Hristos, la viața și învățătura Mântuitorului nostru Iisus Hristos, la înfricoșatele Sale patimi și sfârșitul acestei lumi.
– La Bunavestire, arhanghelul Gavriil aduce Sf. Fecioare Maria veste cea bună de la Tatăl, că Fiul se va naște – prin mijlocirea Sf. Duh (cf. Luca 1, 30 – 55).
– La Botezul Domnului, Tatăl grăiește din cer către oameni, Fiul „cel iubit” era în apa Iordanului, iar Duhul Sfânt s-a arătat „în chip de porumb” (Matei 3, 16 – 17; Luca 3, 22).
– Cu prilejul Schimbării la față, de pe muntele Taborului, Sf. Duh s-a arătat sub formă de nor luminos (cf. Matei 17, 1-5), asemenea stâlpului de nor ziua, și de foc (noaptea), care a călăuzit poporul evreu în pustie.
– De asemenea, după înviere, Iisus Hristos s-a arătat Duminica Sf. Săi ucenici, care erau adunați într-un foișor de frică iudeilor și le-a zis: „Luați Duh Sfânt” (Ioan 20, 22).
– Iar cu prilejul înălțării Sale la cer, Mântuitorul i-a obligat pe Sf. Apostoli să învețe și să boteze „în numele Tatălui și al Fiului și al Sf. Duh” (Matei 28, 20).
– Se poate aminti iarăși și cazul Sf. Petru când a mustrat pe Anania din Faptele Apostolilor pentru minciună. „Pentru ce a umplut satana inima ta – zice Apostolul – ca să minți Duhul Sfânt?… Nu ai mințit oamenilor, ci lui Dumnezeu” (5, 3-4).
Deci Sf. Duh este Dumnezeu, „Domnul de viață Făcătorul”, în care sălășluiește toată plinătatea (cf. Col. 1, 19), tot adevărul (cf. Ioan 1, 16) și care de la început și-n toate manifestările Sale luminează, purifică (cf. Rom. 8, 11), zidește, lungește zilele vieții noastre (cf. Rom. 8, 13), biciuiește frica (cf. Marcu 13, 11), putere de care Sf. Apostoli aveau atâtea nevoie în perioada pastorației lor grele, ca să nu uite ce-au învățat în „școala” Domnului, să propovăduiască și să apere cu înflăcărare, cu râvna tot ceea ce era necesar pentru mântuirea oamenilor.
În această privință Mântuitorul nostru Iisus Hristos a împlinit ceea ce a făgăduit (cf. Ioan 7, 39) Apostolilor în trei rânduri consecutiv, pentru iscusința lor în vorbă (cf. Ioan 14, 26), pentru îndrumarea lor dreaptă (cf. Ioan 16, 13) și pentru întărirea puterii lor sufletești (cf. F.A. 1, 8).
Căci la 50 de zile după Paște, precum amintește în treacăt Sf. Apostol Pavel (cf. I. Cor. 16, 8), dar mai cu seamă Sf. Evanghelist Luca, primul scriitor de istorie al Bisericii creștine (cf. F. A. 20, 16), într-o zi de Duminică – la ceasul al treilea – 9 dimineața pe când Sf. Apostoli erau adunați împreună într-un foișor – „camera de sus” (cf. F. A. 13-15) din Ierusalim, „din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet ca de suflare de vânt ce vine repede, și a umplut toată casa unde ședeau ei. Și li s-au arătat, împărțite, limbi ca de foc și au șezut pe fiecare dintre ei. Și s-au umplut toți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grai” (F. A. 2, 1-12), fapt care a dus la încreștinarea a 3.000 de suflete. (www.crestinismortodox.ro)





