Se întâmplă uneori să realizăm că nimic nu este… întâmplător. Se întâmplă să privim în timpul trecut și să ne dăm seama că totul s-a produs conform planului, scopului nostru inconștient.
Deciziile majore sau minore pe care trebuie să le luăm zilnic, asumarea unui risc (și aici cuvântul „risc” este provizoriu pentru că atunci când spui că riști ceva nu faci decât să iei o decizie pentru care nu te simți destul de pregătit, sau ești pregătit, dar în mod conștient nu știi asta), grija și modul de a duce o sarcină până la capăt având atenția sporită până la cele mai mici detalii sau, dimpotrivă, faptul de a te angaja în mai multe sarcini (și aici situația devine mai complexă, dar nu cu mult decât prima variantă), amânarea unei decizii, a unui răspuns, a unei fapte, modul în care ne comportăm în societate, toate ne vorbesc despre ceea ce suntem. Analizarea detaliată a unei persoane ne face să înțelegem mai bine (sau în totalitate, acest ar fi mai potrivit cuvânt) deci, să cunoaștem acea persoană.
Și pentru a cunoaște pe cineva în totalitate, atunci acel cineva trebuie să fie îndeajuns de apropiat, să aibă suficientă încredere în tine pentru a te lăsa să scurmi în trecutul lui. Iar acest lucru se întâmplă extrem de greu, deoarece nu mulți sunt gata să-ți ofere trecutul, secretele, viața lui însuși pentru a fi răstălmăcite și din care rezultatul ar putea fi greu de suportat în unele cazuri.
Așa că, oare nu ar fi cel mai bine să începem cu noi înșine ? Ar fi cel mai „sănătos” mod de a-i înțelege pe ceilalți. Și cel mai bun mod în care am putea să o facem ar fi să ne adresăm întrebarea „Cine sunt eu?” . E cel mai simplu mod de a ajunge la început sau chiar mai jos decât începutul crezut în primă fază. Vor apărea răspunsuri care la început vor jena că ni le-am oferit, chiar dacă nu ne-a auzit nimeni, și asta pentru că răspunsul prim pe care l-am dat a fost un nume sau o înșiruire de calități și defecte, o parte a sexului cu o anumită vârstă sau o funcție, ceea ce este o mare greșeală pentru că suntem mai mult decât atât, acestea fiind doar „fructele” a ceea ce suntem cu adevărat.
Cunoscându-te pe tine, ți-ar fi mai ușor să mă cunoști pe mine și asta pentru că fiecare „tu” poate fi un „eu”, diferența dintre noi fiind universul propriu în care am crescut și ne-am dezvoltat, iar când zic universul propriu mă refer la tot ce am construit fiecare până în prezent, peste ceea ce am găsit deja construit.
N.S.
