Cine plătește pentru Dumitru Negru?

Instituțiile de control financiar ale statului au întotdeauna dreptate. Sau, dacă au greșit, dacă au dat o amendă pentru o abatere care nu prea e clară, mai bine o lăsăm așa, să nu descopere altceva și să nu aplice o sancțiune și mai severă. Cam asta era percepția în mediul de afaceri românesc. Într-un astfel de mediu, în care legislația economico-financiară se schimba de la o zi la alta, sfânt să fi fost și tot călcai pe alături de lege. Din acest motiv, de cele mai multe ori, amenzile aplicate de inspectorii care vin în control erau „înghițite” de patroni, care erau, parțial, mulțumiți că au scăpat relativ ușor. Și toți erau satisfăcuți: inspectorii că și-au realizat planul la amenzi, patronii că au ieșit ieftin din verificare. În ultimii ani, modificările în legislația economico – financiară au început să se rărească. Nu neapărat că s-ar fi deșteptat guvernanții, ci pentru că mediul de afaceri românesc a început să prindă un anumit contur legislativ, a început să se desfășoare după anumite reguli, într-un anumit cadru, bun sau rău, dar relativ stabil. În plus, comunitatea internațională face de ani de zile presiuni asupra țării noastre pentru a stabiliza legislativ mediul de afaceri, astfel încât investitorul străin să poate veni în România, știind de la început regulile jocului și, mai ales, faptul că acestea nu se schimbă din mers. În acest context, tot mai mulți oameni de afaceri au început să conteste sancțiunile impuse de inspectorii care le-au controlat firmele, sancțiuni dictate pentru anumite operațiuni pe care patronii sunt convinși că le-au făcut corect. Cum inspectorii au altă părere decât omul de afaceri, se ajunge în instanță, unde fiecare își prezintă argumentele, iar judecătorul decide. Au dreptate funcționarii statului, plătești amenda, nu au dreptate, la revedere. Totul pare simplu. Dacă e vorba despre o amendă. Problema apare, însă, atunci când se iau măsuri radicale, cum ar fi instituirea unui sechestru pentru a recupera a anumită sumă de bani, rezultată dintr-un presupus prejudiciu adus statului român. „Monitorul” a prezentat sâmbătă cazul omului de afaceri Dumitru Negru, căruia i-au fost sechestrate bunurile firmei timp de patru ani, pentru un presupus prejudiciu de peste două milioane de euro adus statului român. În instanță, Dumitru Negru a avut câștig de cauză și sechestrul a fost ridicat. Rămâne, însă, o problemă. Timp de patru ani, Dumitru Negru nu s-a putut folosi de aceste bunuri ale firmei, nu le-a putut vinde, nu a putut gira cu ele, pentru un eventual împrumut, nu le-a putut „mișca” din locul în care le-au „fixat” funcționarii statului. Cine plătește toate acestea? Cine suportă pierderile rezultate din nefolosirea bunurilor puse sub sechestru? Evident, din păcate, că Dumitru Negru. Nu funcționarii care nu au știut legea și au jucat alba-neagra cu munca omului. Aceștia pot primi, în cel mai rău caz, o sancțiune administrativă. Cu siguranță că Dumitru Negru e bucuros și mulțumit că a redevenit proprietarul propriilor bunuri. Și, după o încrâncenare de patru ani, nu cred că îi mai arde de alte procese. Și chiar dacă ar încerca să obțină, prin justiție, plata unor despăgubiri, nu cred că, în momentul de față, ar avea câștig de cauză. Instanța ar spune, mai mult ca sigur, că funcționarii nu au acționat cu rea credință, au fost convinși că respectă legea, astfel încât nu pot fi trași la răspundere. Aceasta e marea problemă. Funcționarii statului cu atribuții de control pot lua orice măsuri (amenzi, sechestre, blocare de conturi), fie că au sau nu au dreptate. Îți pot pune în pericol afacerea, sau te pot băga în faliment, până ajungi să îți câștigi dreptatea în justiție. Și pentru toate astea pot primi o sancțiune administrativă. Mai avem de tras ani buni până când va exista o responsabilitate, morală și materială, și din partea funcționarilor statului care, dintr-un condei, pot să-ți pună pe butuci afacerea la care ai muncit o viață. Și de abia când va exista și această responsabilitate vom putea spune că avem un mediu de afaceri sănătos, curat, în care nu te sperii și intri în panică doar la simplul anunț că firma ta va fi supusă unui control.