Lecția de religie

Cine ești, de unde vii?



Lecția de religie: Cine ești, de unde vii?
Lecția de religie: Cine ești, de unde vii?

Dintre toate viețuitoarele existente pe pământ, OMUL este „COROANA CREAȚIEI” lui Dumnezeu, este de fapt, o plăsmuire a iubirii lui Dumnezeu sau, mai simplu spus, este legătura dintre Dumnezeu și pământ, este un „microcosmos în macrocosmos”, după cuvântul Sfântului Ioan Damaschin. După cum bine se poate vedea, singur omul a fost făcut „după chipul și asemănarea” Ziditorului – Dumnezeu (Facerea 1;26), ca să privească spre El și să-L iubească. Dintre toate viețuitoarele, singur omul are poziție verticală și de fapt, omul (antropos) ne arată acest lucru (ana=în sus, tropeo=stare) și în acest sens amintim cuvintele Fericitului Augustin: „Uită-te în stânga și în dreapta, dar mai uită-te și în sus !”.
Noi, oamenii, ne naștem pe acest pământ și S-AR PĂREA CĂ NU ȘTIM de unde venim și încotro mergem după moartea noastră, așa după cum ar rezulta și din următoarele versuri pe care le-am citit pe o cruce, într-un cimitir:
„CINE EȘTI, DE UNDE VII?
POȚI TU, OMULE, SĂ ȘTII?
UNDE MERGI, CE SOARTĂ AI?
POȚI TU SEAMA SĂ ÎȚI DAI?
TU EȘTI MARE, TU EȘTI MIC,
TU ESTI TOT, TU ESTI NIMIC,
TU EȘTI RĂU, DAR EȘTI ȘI BUN,
TU-NȚELEPT ȘI TU NEBUN”.
Și într-adevăr, pe pământ suntem străini și călători, în lacrimi ne naștem și, după porția de viață care ne-a fost dată de Dumnezeu, tot în lacrimi murim. Cel mai important lucru este acela de a ști de unde venim și încotro mergem, căci altfel suntem ca o corabie fără cârmaci.
Viața pe acest pământ se prezintă – după cum ne mărturisesc Sfinții Părinți, asemenea unei punți peste un fluviu uriaș. PUNTEA ACEASTA A FOST FĂCUTĂ SĂ NE AJUTE SĂ TRAVERSĂM FLUVIUL ȘI NICIDECUM SĂ NE FACEM CASA PE EA, adică să ne instalăm confortabil, uitând că, de fapt, noi trebuie să mergem mai departe. Cu alte cuvinte, pe punte vom rămâne puțin timp și trebuie să privim mereu tărâmul minunat de dincolo de ea, unde trebuie să ajungem și unde este patria noastră definitivă. Aceasta este nenorocirea, căci milioane de oameni care trăiesc astăzi, nu sunt capabili să vadă, să creadă că dincolo de această viată, există o lume în care vom intra si în care vom trăi veșnic. Deci, există foarte mulți oameni care stăruie în a crede că viața este un scop în sine.
Nașterea și moartea
Viața noastră se înscrie deci între LEAGĂN ȘI MORMÂNT, fiind jalonată de aceste două mari necunoscute, NAȘTEREA ȘI MOARTEA. Amândouă se petrec fără voia noastră, pentru că nu am fost întrebați, nici dacă vrem să ne naștem și nu vom fi întrebați, nici dacă vrem să murim. Hotărârea o ia ALTCINEVA! Ieri am fost embrion, mâine vom fi țărână. De fapt, viața pământească a oricărui om se compune dintr-o serie de scopuri omenești provizorii, puse cap la cap. Unele sunt pe termen lung, altele pe termen scurt și cei mai mulți dintre oameni se lasă înșelați de idealuri mărunte, scopuri nesemnificative.
Dacă privim în jurul nostru, vedem oameni care consideră că scopul vieții lor este CREȘTEREA ȘI EDUCAREA COPIILOR. Creșterea și educarea copiilor nu este un scop în sine, ci o îndatorire sfântă a părinților. BEȚIVII consideră că scopul vieții lor este băutura, dar se înșeală, și dracul beției îi duce în întuneric. HOȚII fură zi și noapte. Dar și ei merg în întuneric, și dracul furtului râde de ei.
LACOMII trăiesc să se îmbogățească, dar și de aceștia râde un alt drac, al lăcomiei, și-i duce tot în iad. DESFRÂNAȚII sunt păcăliți de un drac foarte aprig, acela al curviei și sunt și ei înșelați, când consideră că scopul vieții lor este desfrânarea trupească sau, cum se spune modern, sexul. Se știe că Dumnezeu a binecuvântat, a consfințit căsătoria când a zis: „Creșteți și înmulțiți-vă” (Facerea 1;28), dar El ne-a poruncit aceasta pentru perpetuarea neamului omenesc și nicidecum ca scop în sine, cum cred unii oameni.
Mântuirea
Părerile cu privire la scopul vieții sunt foarte diversificate: Nicolae Iorga spunea așa: „Taina existenței umane nu constă în a trăi, ci în a ști pentru ce trăim”. Bine și frumos spus, dar nu ne descoperă totuși sensul vieții. Mircea Eliade în „Istoria ideilor și credințelor religioase” spune: „A fi om, sau mai degrabă a deveni om, înseamnă în primul rând, a fi religios”. Dar nici el nu ne descoperă sensul vieții. Mihai Eminescu, marele nostru poet, spunea: „Ne naștem spre a muri și murim spre a ne naște”. Dar cel care definește scopul existenței umane este un sfânt, Sfântul Serafim de Sarov, care zice: „SCOPUL VIEȚII NOASTRE CREȘTINEȘTI ESTE MÂNTUIREA!”



Recomandări

Colecția de fotografii „Umbrele culorii”, de la Galeria de Artă Zamca, „o călătorie interioară și o punte către dialog și empatie”

Colecția de fotografii „Umbrele culorii”, de la Galeria de Artă Zamca, „o călătorie interioară și o punte către dialog și empatie”
Colecția de fotografii „Umbrele culorii”, de la Galeria de Artă Zamca, „o călătorie interioară și o punte către dialog și empatie”